În perspectiva admiterii în anul universitar 2020-2021, Universitatea din Petroșani s-a pregătit corespunzător pentru a pune la dispoziția absolvenților de bacalaureat din acest an, dar și a celor din anii precedenți care s-au decis abia acum să urmeze studiile de învățământ superior.
Conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului a elaborat deja toate deciziile necesare în acest scop, iar Senatul academic a validat toate aceste proceduri, inclusiv calendarul admiterii și oferta academică pentru studiile de licență din acest an.
În același timp, Universitatea din Petroșani a început promovarea ofertei educaționale pentru studiile de licență și master, în mediul on-line, în presă și prin alte mijloace adecvate în contextul restricțiilor în vigoare impuse de criza sanitară. În acest sens, se înscrie și mesajul transmis de rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai, prin intermediul rețelelor de socializare.
Vă prezentăm, în cele ce urmează, acest mesaj transmis potențialilor studenți ai școlii superioare din Petroșani de către rectorul Universității din Petroșani: ”Universitatea din Petroșani este o Universitate acreditată de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) cu grad de încredere ridicat, calificativ pe care-l au majoritatea marilor universități din România. Este o Universitate de tradiție dar, în același, o Universitate modernă ale cărei cadre didactice sunt specializate nu numai în țară, ci și în străinătate, o Universitate care dispune de o bază materială și de laboratoare moderne, dotate prin fonduri europene atrase în ultimii ani. Universitatea din Petroșani oferă studenților săi un campus generos, cu cămine moderne, un restaurant universitar, o Casă de Cultură a Studenților și o bază sportivă deosebită. Avem pentru studenții și absolvenții noștri parteneriate încheiate cu marile companii românești și internaționale, la care studenții își desfășoară practica și la finalizarea studiilor, sunt angajați. Avem de asemenea, posibilitatea de a oferi, prin Programul Erasmus+ burse pentru studii în străinătate a studenților, pentru efectuarea de practică în străinătate și, de asemenea, avem burse generoase pentru studenții noștri, atât din fondurile Ministerului Educației și Cercetării, cât și din fondurile proprii. Vă așteptăm dragi elevi, viitori studenți, să vă înscrieți on-line la o Universitate europeană care are 23 de specializări de licență, 22 domenii de master și 4 domenii de doctorat”, arată, în mesajul său, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.
Înscrierile la Universitatea din Petroșani se vor desfășura, în acest an, exclusiv on-line, în perioada 6-22 iulie 2020. Toate informațiile privind admiterea, inclusiv oferta educațională, sunt disponibile pe pagina dedicată de pe situl instituției academice din Valea Jiului: www.upet.ro/admitere