Domnul Aurel Pîrvu este nu doar unul dintre cei peste 3800 de membrii ai CAR Unirea IFN Petroșani, ci și un veteran al activităților de acest tip. De-a lungul timpului, Aurel Pîrvu a avut o activitate constantă și meritorie în cadrul acestei Case de Ajutor Reciproc, atât pe partea deeconomisire, cât și pe partea de creditare.
Potrivit unei frumoase tradiții a acestei instituții, în care an de an, odată cu desfășurarea lucrărilor Conferinței de bilanț al activităților din anul precedent, unul dintre seniorii colectivului CAR este premiat pentru activitatea sa. Anul acesta, potrivit unei decizii luate de Comitetul Director al CAR
Unirea IFN, decizie validată în unanimitate de delegații participanți la Conferința anuală, acest premiu a revenit domnului Aurel Pârvu. ”Astfel de momente constituie pentru noi nu doar un prilej de bucurie, ci și de satisfacție a faptului că în rândul membrilor casei noastre de ajutor reciproc se numără oameni de care ne simțim atât de mândrii, oameni care au înțeles rostul acestui sistem financiar de întrajutorare și care ne sunt alături de zeci de ani. Domnul Aurel Pîrvu este unul dintre acești membri de onoare cu care ne mândrim”, a declarat ec. Rodica Costandoiu, președintele CAR Unirea IFN.