Ploile din ultimele două zile au afectat grav infrastructura rutieră din comuna Pui și au produs o serie pagube atât pe domeniul public al localității, cât și în mai multe gospodării ale locuitorilor.
Primarul comunei Pui, Victor Stoica a fost prezent luni în teren, împreună cu reprezentanți ai Apelor Române, pentru evaluarea pagubelor produse în urma ploilor abundente din 13 și 14 Iunie. Aceștia au constatat că au fost afectate de viituri mai multe drumuri și poduri de pe raza Comunei Pui. De asemenea, au fost afectate mai multe poduri si podețe, drumuri comunale, da și drumul județean DJ 667 care a fost parțial distrus.
Între timp, au început lucrări necesare pentru reluarea circulației rutiere la podul avariat de la ieșirea din satul Rușor spre Șerel.
ISU Hunedoara informează că vremea rea din ultimele zile a creeat pagube și în alte zone din județul nostru. Astfel, pompierii Detaşamentelor Deva şi Hunedoara şi ai Gărzii de intervenţie Baru au acţionat cu motopompe pentru extragerea apei pătrunsă în 2 gospodării în localitatea Baru, într-o anexă în Hărţăgani şi 3 beciuri în Chişcădaga, Deva şi Şoimuş. De asemenea, pompierii au îndepărtat cu ajutorul motofierăstraielor copaci dislocaţi de vânt, ce au căzut pe drumul comunal 64 între Pui şi Fizeşti şi pe drumul ce face legătura între Teliuc şi Govăjdia.
Avertizarea meteo cod portacaliu în vigoare până în această dimineaţă la ora 3 a fost prelungită până marţi dimineaţă. Deoarece au fost preconizate precipitaţii, intensificări puternice de vânt, vijelii şi grindină, inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara a dispus activarea grupei operative, prealertarea personalului aflat în turele libere şi transmiterea la comitetele locale a avertizarilor meteo cu măsurile care se impun.
Până mâine, la ora 16, teritoriul judeţului Hunedoara este şi sub incidenţa codului galben hidrologic caracterizat de creşteri de debite, viituri şi inundaţii locale.
Foto: Primăria comunei Pui