Sincopele tot mai dese în ceea ce privește plata salariilor cuvenite salariaților Complexului Energetic Hunedoara și problemele tot mai mari cu care se confruntă cel mai mare angajator din județul Hunedoara scot în evidență nu doar lipsa de viziune și de acțiune a actualei formule de management, dar în bună măsură par să confirme dezinteresul statului față de acest sector de activitate economică, aflat acum pe marginea prăpastiei.
Dacă în urmă cu ceva vreme, sectorul termoenergetic asigura încă mai bine de o treime din necesarul de energie al României, datele statistice de dată recentă ne relevă faptul că ponderea CEH în Sistemul Energetic Național a ajuns la un minim istoric de puțin peste 1%. Tot la un minim istoric a ajuns și producția de huilă din Valea Jiului, unde lipsa de investiții în utilaje, aparatură, materiale și echipamente, dar și lipsa de personal, au condus la o scădere a producției undeva la puțin peste 500 de tone de cărbune/zi, cantitate care nu poate asigura nici măcar funcționarea în regim de avarie a celor două termocentrale din județul Hunedoara.
Toate aceste realități, dublate de o scădere constantă a veniturilor salariaților din CEH, dar și tot mai desele probleme legate de plata la timp a salariilor și altor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă au generat proteste ale angajaților, ultimul de acest fel fiind cel al energeticienilor de la Termocentrala Mintia care reclamă neplata la termen a unor drepturi salariale. În același timp, Sindicatul Muntele a strâns deja aproape 2000 de semnături, cu intenția de a acționa în instanță actuala echipă de conducere a Complexului Energetic Hunedoara pentru a obține o hotărâre care să oblige managementul companiei să plătească drepturile salariaților.
Nemulțumirile oamenilor sunt cu atât mai mari și, credem noi, cu atât mai îndreptățite cu cât dincolo de incapacitatea actualei echipe de management de a gestiona situația dificilă în care se regăsește CEH și dincolo de lipsa unei viziuni și strategii pentru viitor, circulă în spațiul public și informația potrivit căreia, în timp ce salariile angajaților s-au diminuat după ce compania a apelat și la măsura introducerii șomajului tehnic parțial pentru angajați, veniturile membrilor echipei de conducere a CEH au atins valori inimaginabile și, după cum o spun tot mai mulți dintre angajați, absolut nejustificate. Spre exemplu, potrivit unor documente depuse la dosarul de insolvență al CEH, numai remunerația lunară a administratorului judiciar Emil Gros ar fi undeva la peste 30.000 de euro+TVA pentru fiecare lună. Similar, venitul salarial al administratorului special Cristian Roșu și a directorului general Samuel Dioane s-ar situa și el la valori astronomice, fapt absolut incorect în opinia majorității angajaților, în condițiile în care performanța managerială a acestora, chiar și în condițiile speciale impuse de starea de insolvență, este sub linia nulității.
Situația CEH, dar mai ales dubla măsură în ceea ce privește salarizarea personalului în comparație cu echipa de management, sunt chestiuni care au ajuns acum și în atenția Parlamentului României, după ce senatorul de Valea Jiului, Cristian Resmeriță a depus la Senat o interpelare adresată Primului Ministru. În demersul său parlamentar, senatorul Resmeriță cere transparentizarea veniturilor celor trei persoane aflate la conducerea CEH, dar și explicații referitoare la justificarea acordării unor drepturi salariale colosale pentru aceștia, în condițiile în care performanța managerială a acestora lasă de dorit, iar traseul CEH este, inevitabil, unul către faliment.
”În calitate de parlamentar al județului Hunedoara, am fost întotdeauna am fost întotdeauna preocupa de bunul mers al CEH, cel mai mare agent economic din județul Hunedoara. În acest context, pe fondul accentuării crizei economice generate și de pandemia de coronavirus, care a dus la diminuarea veniturilor oamenilor la cote dramatice, dar și în contextul în care sunt îngrijorat de situația CEH, mă simt îndreptățit, asemeni majorității salariaților CEH, să solicit explicații Primului Ministru al României în legătură cu informațiile care circulă referitor la veniturile fabuloase pe care le au cei care conduc acum acest complex energetic”, spune senatorul PSD Cristian Resmeriță.
Astfel, în interpelarea sa adresată Primului Ministru, senatorul Resmeriță solicită informații exacte, detaliate, privind veniturile nete încasate de directorul general CEH, Samuel Sioane pentru activitatea din lunile martie și aprilie 2020? Similar, politicianul cere explicații detaliate privind veniturile încasate în aceleași două luni de către administratorul special al CEH Cristian Roșu și solicită confirmarea sau, după caz, infirmarea informației că veniturile încasate de la CEH de către administratorul judiciar Cristian Gros sunt de 30.000 de euro+TVA în fiecare lună. Mai mult, senatorul de Valea Jiului vrea să știe dacă directorul general al CEH, Samuel Dioane și administratorul special Cristian Roșu au intrat, asemeni întregului personal al CEH, în lunile martie-aprilie 2020 în șomaj tehnic parțial.