CJ Hunedoara: Adevărul despre fondurile europene accesate

Recent, prin intermediul unui comunicat de presă, domnul Adrian Nicolae David – fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara a lansat un fake news rudimentar al cărui scop nu poate fi decât dezinformarea în scopul manipulării opiniei publice. Pentru o cât mai corectă și completă informare a cetățenilor județului Hunedoara facem câteva precizări referitoare la stadiul implementării proiectelor cu finanțare europeană.


Constatăm cu surprindere și mâhnire că domnul Adrian Nicolae David, continuă seria atacurilor la adresa conducerii și angajaților administrației județene. Deși ținta atacurilor este conducerea instituției, iar motivația apropierea campaniei electorale, cu sau fără intenție, domnul Adrian David lovește și în foștii săi colegi, fiind știut faptul că proiectele cu finanțare europeană sunt coordonate de unități de implementare din care fac parte angajați ai instituției noastre.
Apreciem și respectăm munca angajaților instituției noastre și, pentru a clarifica situația proiectelor, îi invităm pe cetățenii județului Hunedoara să tragă singuri concluziile din cele ce urmează.
Astfel, numărul contractelor cu finanțare nerambursabilă europeană semnate în legislatura 2012 – 2016 este de 8, valoarea totală fiind de 317.278.498,73 lei. Comparativ, la data de 18 iunie 2020, numărul contractelor semnate în legislatura 2016 – 2020 este de 14 iar valoarea este de 427.868.025,46 lei. La acestea se adaugă alte aproximativ 400 de milioane de lei, fonduri europene, investite în rețelele de apă și apă uzată.
Care este stadiul proiectelor cu finanțare europeană
Cele mai importante proiecte se derulează respectând legislația în vigoare și procedurile care presupun, în multe dintre cazuri, durate mari de timp pentru analiză, avizare sau aprobare.
Modernizare Culoar Trafic Mures Nord: DN 7(Gelmar) -Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Harau – Bârsau – Șoimuș – Brănișca – DN 7 (Ilia) – Proiectul tehnic a fost evaluat de ADR Vest, se află în stadiul de completare a clarificărilor solicitate de finanțator, în vederea lansării licitației de lucrări pentru cele 3 loturi de drumuri județene;
Modernizare DJ 687, Sântuhalm-Hunedoara-Călan (km 13+050-km 22+791) – Execuția este în curs pentru modernizarea a 9,704 km;
Linia verde de autobuze electrice între Petrila-Petroșani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni- Uricani Green Line Valea Jiului – Componenta 1 și Componenta 2 – Licitații în curs: achiziție proiect tehnic (în evaluare);
Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului), POIM – 2014 – 2020 – Lucrări în execuție;
Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara în perioada 2014-2020 – Contract în derulare;
Modernizare, extindere și dotare – Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva – Proceduri de achiziție pentru elaborare PT in stadiul de evaluare financiara, încheierea contractului fiind preconizată pentru luna octombrie a acestui an. Licitația pentru lucrări va fi lansată în noiembrie-decembrie 2020;
Modernizare și dotare laborator radiologie și imagistică medicală, laborator de medicină nucleară, extindere pentru cabinet pediatrie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva – Proiect tehnic în curs de elaborare; Se estimează ca în perioada septembrie – noiembrie 2020 să fie demarate: achiziția publică pentru execuție lucrări, achiziția publică pentru echipamente medicale, achiziția publică pentru mobilier medical și achiziția publică pentru servicii dirigenție de șantier;
Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa –Licitația pentru contractare servicii de proiectare – PT în curs (data de depunere a ofertelor 17.06.2020), conform graficului;
Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în municipiul Orăștie (CJ Hunedoara este partener) – Proiect tehnic în curs de elaborare;
Reabilitarea și modernizarea Casei de Cultură ”Alexandru Grozuță”, transformarea acesteia în Centru Cultural multifuncțional și reabilitarea străzii Dacilor, în municipiul Orăștie (CJ Hunedoara este partener) – componenta A: proiect tehnic în curs de elaborare; componenta B: licitație lucrări în curs;
Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european – în precontractare.

La aceste proiecte se adaugă cele finanțate din alte surse externe (25.938.131,49 lei):
Închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere Uricani – licitație în curs (finanțare: Administrația Fondului de Mediu);
Modernizare DJ 709 F Cabana Rusu – Masivul Parâng – lucrări în execuție (finanțare: PNDL 2)
Restaurare Castel Nopcsa – lucrări în execuție.

În ceea ce privește proiectele „moștenite” din legislatura 2012 – 2020, actuala conducere a Consiliului Județean Hunedoara a finalizat și operaționalizat o proiectele a căror finanțare a fost, în mod real, pusă sub semnul întrebării:
Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara;
Reabilitarea sitului industrial de pe fosta platformă îndustrială Călan;
Parcul de Afaceri din Simeria;
Implementarea unei soluții de e-guvernare la nivelul unor UAT pentru eficientizarea serviciilor publice.

Așadar, județul Hunedoara nu se află în situația de a pierde fonduri europene, dimpotrivă! Din postura de lider regional în ceea ce privește valoarea finanțărilor accesate, lucru pe care domnul David îl cunoaște, județul Hunedoara seaflă pe un trend pozitiv de dezvoltare.

Facem, totuși, precizarea că singurii „bani pierduți” sunt corecțiile financiare în valoare de 2.016.150,94 lei plătite de Consiliul Județean Hunedoara după ce Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a stabilit că o parte din lucrările executate (24 august 2015 – 30 iunie 2016, în mandatul de președinte al domnului Adrian Nicolae David) în cadrul proiectului de modernizare a DJ 705 A Costești – Sarmizegetusa Regia au devenit neeligibile în urma nerespectării termenului de execuție.

Conducerea CJ Hunedoara îi asigură pe hunedoreni că depune toate eforturile necesare pentru a menține ritmul investițiilor, atât în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în zonele turistice, infrastructura rutieră, cât și în domeniul sănătății, protecției sociale și culturii.

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara