După ce, săptămâna trecută, primarii din Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrila și Uricani au atras atenția Ministerului Fondurilor Europene, prin intermediul unei adrese oficiale, că demersurile privind realizarea viitoarei Strategii de Dezvoltare a Văii Jiului care va sta la baza accesări programelor de finanțare pentru regiunile miniere în tranziție se derulează cu sincope, iar dezbaterile cu consultantul angajat de Uniunea Europeană, PricewaterhouseCoupers au intrat într-un con de umbră, reprezentanții prestigioasei firme de consultanță au revenit în aceste zile în Valea Jiului pentru noi runde de discuții pe marginea Strategiei Văii Jiului.
O primă serie de întâlniri a avut loc chiar astăzi, joi, 18 iunie 2020 la Petrila, acolo unde reprezentanții PricewaterhouseCoupers s-au întâlnit cu primarii localităților din Valea Jiului, dar și cu președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Prezent la această întâlnire, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță și-a exprimat convingerea că deficiențele semnalate de primari au fost eliminate, iar consultările au reintrat pe un făgaș normal. Mai mult, primarul Lucian Resmeriță își exprimă speranța că în perioada următoare, se vor face pași importanți înainte în elaborarea acestui document definitoriu care va sta la baza atragerii de fonduri europene semnificative pentru dezvoltarea întregii regiuni, în următorii ani.
”Pot să vă spun că am avut astăzi la Petrila, împreună cu ceilalți colegi primari și cu președintele CJH o întâlnire importantă și fructuoasă cu echipa de consultanți ai PricewaterhouseCoopers. Este foarte important că am reușit să depășim problemele și deficiențele de comunicare pe care noi le-am semnalat și în plus să avem un dialog constructiv cu echipa de consultanți în care noi toți ne punem mari speranțe în elaborarea Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului. Am solicitat și am convenit, de asemenea ca, la discuțiile care vor urma, să-i invităm alături de noi, încă din această etapă de conturare a Strategiei de dezvoltare pe reprezentanții ADR Vest, care sunt parteneri esențiali în implementarea proiectelor noastre. Am convenit de asemenea ca, în perioada următoare, discuțiile să continue și mai apăsat, în comunitățile noastre, urmând să avem noi întâlniri în fiecare localitate a Văii Jiului”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În opinia acestuia, viitoarea Strategie de dezvoltare a Văii Jiului trebuie elaborată în așa fel încât comunitățile locale din această regiune să reușească să atragă în procent de 100% fondurile disponibile în programele derulate de Uniunea Europeană în care acestea sunt vizate.