duminică, iunie 21st, 2020

 

Doi elevi din Valea Jiului sunt calificați la etapa națională a Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist 2020

Pasiunea pentru informatică și cunoștințele dobândite în utilizarea celor mai populare programe de operare IT ale Microsoft i-au condus pe doi tineri liceeni din Valea Jiului până în  finala națională a Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist – ediția 2020 care va avea loc, în toamnă, la București. Doar 38 de tineri liceeni din întreaga țară au reușit o astfel de performanță, iar Emilia Slavu (de la Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani și Eduard Raul Kontos (de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani) se numără printre aceștia. Emilia Slavu a promovatCItește mai departe


Karatiștii de la CS Pantera Neagră își continuă drumul spre ”centura neagră”

Chiar și în condițiile stricte de izolare și distanțare, sportivii karateka din cadrul Clubului Sportiv Pantera Neagră din Valea Jiului și-au continuat, în ultimele luni, cu pasiune și responsabilitate, programul de antrenamente, desfășurat acasă sau în natură, individual, pentru a-și păstra ridicată forma sportivă și pentru a fi pregătiți corespunzător pentru momentul în care vor putea fi prezenți din nou în competițiile naționale și internaționale ale acestei discipline sportive. Între timp, în aceste zile, pregătirea pe care și-au însușit-o sportivii acestui club de karate a fost evaluată în cadrul examenuluiCItește mai departe


Efective mărite ale I.S.U. Hunedoara sunt şi astăzi la datorie în localităţile greu lovite de inundaţii din zona Vaţa.

Pompierii Detaşamentelor Deva şi Orăştie, ai Secţiei Ilia şi Staţiei Brad, coordonaţi în teren de colonel Viorel Demean, seful inspectoratului şi prefectul judeţului, Vasilică Potecă, acţionează cu motopompe transportabile şi remorcabile pentru evacuarea apei din subsoluri şi gospodării din localităţile Prihodişte, Ciungani, Prăvăleni, Basarabasa, Târnava de Criş. Echipele de intervenţie decolmatează gospodăriile, rigolele si drumurile de aluviuni şi acţionează cu motofierăstraie pentru segmentarea şi îndepărtarea arborilor dislocaţi şi transportaţi de viituri în zona locuită. În cursul zilei de vineri, 19 iulie, efectivele I.S.U. Hunedoara au distribuit apă potabilă pentru 60 deCItește mai departe