Decizia Guvernului Orban de a nu majora punctul de pensie cu 40%, conform prevederilor Legii 127/2019, lege adoptată în Parlament și promulgată de Președintele României este aspru criticată de organizațiile reprezentative ale pensionarilor mineri din Valea Jiului. Urmare a lipsei de reacție a instituțiilor sesizate de către Uniunea Națională a Muncii – Filiala Valea Jiului și Asociația Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului, reprezentanții pensionarilor mineri solicită acum, prin intermediul unei noi scrisori deschise, demisia Guvernului, a președinților celor două camere ale Parlamentului și demisia Președintelui României.
”Prin demersul nostru am solicitat instituțiilor menționate să respecte prevederile Legii 127/2019 privind creșterea punctului de pensie de la 1203 lei la 1775 lei, respectiv cu 40%, începând cu data de 1 septembrie 2020. Guvernul PNL prin vocea Primului Ministru Ludovic Orban și a miniștrilor de resort, Violeta Alexandru – ministrul Muncii și Florin Câțu – ministrul Finanțelor, analizând legea amintită, au informat public că nu sunt bani pentru creșterea punctului de pensie decât cel mult în cuantum de 10% (motivând dificultățile economice generate de criza COVID-19), asta în condițiile în care același Guvern s-a împrumutat de pe piețele financiare numai în ultimele 3 luni, cu peste 50 de miliarde de lei. Pensionarii din Valea Jiului resping cu hotărâre propunerea de creștere a pensiilor cu un procent de doar 10%, apreciind că aceasta înseamnă de fapt o tăiere a pensiilor cu 30%, având în vedere șiu faptul că în perioada declarării stării de urgență, respectiv a stării de alertă din timpul pandemiei de coronavirus, prețul la alimentele de bază, la medicamente și produse de igienă (dezinfectanți, măști de protecție etc.) s-a dublat iar, în unele situații chiar s-a triplat, făcând ca pensionarii să ajungă în situația de a trăi de pe o zi pe alta. În aceste condiții, este evident faptul că nivelul de trai al pensionarilor din România a scăzut simțitor, conducând la o viață cu tot mai multe lipsuri și privațiuni, până la sărăcie și marginalizare socială”, explică Ion Aurel Titel, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Muncii – Filiala Valea Jiului.
Acesta informează că asociațiile reprezentative ale pensionarilor mineri, în colaborare cu marile centrale sindicale, vor demara, în perioada următoare o serie de acțiuni de protest, atât la nivelul Văii Jiului cât și la București. În același timp, reprezentanții UNM spun că vor sesiza Parlamentul European, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO), Curtea Europeană de Justiție de la Haga și Federația Europene a Pensionarilor (FERPA) asupra încălcării legislației în vigoare și a Constituției României chiar de către reprezentanții aleși și numiți ai statului român.
”Vom demara acțiuni de pichetare a Primăriei municipiului Petroșani și a Casei Locale de Pensii din Valea Jiului (Petroșani), în perioada 15-24 iulie 2020, zilnic între orele 10,00 și 12,00. De asemenea, vom organiza un miting de protest în data de 24 iulie 2020, între orele 10,00-14,00 în municipiul Petroșani, unde estimăm că vor participa circa 2000 de pensionari din toată Valea Jiului. Mai mult, intenționăm amplificarea acțiunilor de protest la nivelul întregii țări, motiv pentru care vom lua legătura și cu celelalte mari federații sindicale și asociații ale pensionarilor, în vederea organizării unui mega-miting al pensionarilor, în luna august 2020, la București. În același timp, o delegație a pensionarilor mineri din Valea Jiului se va deplasa la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, unde sperăm și cu sprijinul europarlamentarilor români, să putem aduce în atenția Parlamentului European problemele noastre generate de nerespectarea de către autoritățile statului român a prevederilor legale privind drepturile pensionarilor și nerespectarea Constituției țării”, a mai informat Ion Aurel Titel.
Reprezentanții organizațiilor de pensionari amintite consideră că potrivit prevederilor art. 47 din Constituția României, statul are obligația de a asigura cetățenilor săi condiții pentru un minim trai decent. Având în vedere refuzul reprezentanților statului de a se conforma legilor adoptate în Parlament și Constituției, pensionarii din Valea Jiului, cere reprezentanților aleși și numiți ai statului român, demisia imediată și necondiționată a Guvernului României și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de nerespectarea Legii 127/2019, respectiv a miniștrilor Muncii (Violeta Alexandru) și Finanțelor (Florin Cîțu) pentru neimplicarea în soluționarea acestei probleme, care trebuie rezolvată până la data de 1 septembrie 2020, așa cum prevede legea, pe considerentul constituțional că nimeni nu este mai presus de lege; demisia celor doi președinți ai Parlamentului, respectiv Robert Cazanciuc – președintele Senatului și Marcel Ciolacu – Președintele Camerei Deputaților, pentru că deși Parlamentul este suveran, aleșii nu respectă legile pe care tot ei le-au elaborat, le-au promovat și le-au votat; demisia Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, întrucât deși este garantul Constituției României, garantul aplicării legislației și întrucât, deși el însuși a promulgat Legea 127/2019, nu se implică în rezolvarea acestei probleme, în sensul respectării legilor țării, fapt care se răsfrânge în mod negativ asupra unui număr de peste 5 milioane de pensionari, cetățeni ai României, pentru care reprezentanții clasei politice par să prezinte interes doar din 4 în 4 ani, la vot.
Foto: Arhiva