Comunicat PSD Hunedoara / În Valea Jiului, PSD are deja candidați desemnați și merge înainte cu aceștia spre victorie în alegerile locale din 2020

După cum constatăm aproape în fiecare zi, în era tehnologiei informației lupta politică îmbracă tot mai des forma știrilor false propagate pe rețelele de socializare, de cele mai multe ori de pe conturi false, cu scopul de a induce în eroare electoratul fidel al Partidului Social Democrat.

O astfel de informație, care circulă în aceste zile pe rețelele de socializare, acreditează ideea că unul dintre candidații PSD din Valea Jiului s-ar fi retras din cursa electorală și ar fi fost înlocuit de un alt candidat de primar. În fața acestui fake news, reiterăm poziția Partidului Social Democrat de a-și susține pentru un nou mandat primarii aflați în această funcție, în toate localitățile din România.

Organizația PSD Hunedoara își exprimă cu atât mai mult încrederea în primarii săi, îndeosebi a celor din Valea Jiului, cu cât aceștia se bucură și de sprijinul cetățenilor din comunitățile pe care le conduc. În aceste condiții, invităm alegătorii să nu dea crezare oricărui zvon aruncat pe rețelele de socializare și să fie convinși că PSD își susține candidații deja desemnați pentru alegerile locale din septembrie 2020 în drumul acestora spre câștigarea unui nou mandat. Mai mult, pentru Valea Jiului avem convingerea că în acest an, competiția electorală se va încheia cu un rezultat așteptat de o largă majoritate a cetățenilor din această regiune a județului Hunedoara și anume ”Victorie pentru candidații social-democrați în 6 din 6 localități !”

Senator Cristian Resmeriță,
Președinte executiv Organizația județeană a PSD Hunedoara
Coordonator al Organizațiilor PSD Valea Jiului