Continuă intervențiile pompierilor pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din județul Hunedoara

Un număr de 42 de pompieri militari din cadrul subunităților ISU Hunedoara intervin în localitățile Bățălar, Streisângeorgiu, Aurel Vlaicu și Râu Mic pentru înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele hidrometeorologice extreme înregistrate în data de 24 iunie și din noaptea de 24 spre 25 iunie 2020.

Pompierii acționează pentru evacuarea apei din peste 40 de gospodării ale populației aflate în zonele afectate.

 

De asemenea, ISU Hunedoara informează că Drumul județean 668 care face legătura dintre localitățile Streisângeorgiu și Bățălar, rămâne impracticabil pe ambele sensuri, acesta fiind blocat pentru formarea unei breșe de scurgere necesare pentru evacuarea apei din zona inundată.