Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost din nou prilej de mare sărbătoare pentru comunitatea credincioșilor din Dealu Babii (localitate componentă a municipiului Vulcan), care au venit din nou în număr mare la Biserica ortodoxă din sat ce poartă hramul marilor apostoli ai credinței creștine. Asta poate și pentru că Biserica ortodoxă din Dealu Babii a împlinit anul acesta 40 de ani de la zidirea noului edificiu bisericesc, iar istoria consemnează de asemenea și împlinirea a 150 de ani de la ridicarea primului lăcaș de cult ortodox al momârlanilor din Dealu Babii.
De-a lungul timpului, în sfântul lăcaș de la Dealu Babii au slujit preoți cu mare har, de la părintele Avram Stanca și fiul acestuia, părintele dr. Sebastian Stanca și până la părintele Eugen Nălboc sau Zgârcea Mănăsuc. De ceva vreme, în fruntea Parohiei ortodoxe de la Dealu Babii, a fost adus părintele Mihai Iancu, vulcănean de origine, un preot dedicat și un om apreciat de toți cei care-l cunosc. De când a început părintele Mihai Iancu să slujească aici Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a început să-și recapete încet-încet enoriașii, pe măsură ce oamenii locului s-au familiarizat cu predicile acestuia și trec, tot mai des, pragul acestui sfânt lăcaș.
La ceas de mare sărbătoare pentru Biserica din Dealu Babii, dublată și de aniversările trăite anul acesta de comunitatea ortodoxă din Dealu Babii, la slujba de hram, oficiată luni, 29 iunie 2020, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, alături de comunitatea din Dealu Babii au venit și mulți orășeni din Vulcan, reprezentanți ai autorităților publice locale, iar părintelui Mihai Iancu i s-a alăturat, la ceremonia religioasă, și părintele Eugen Nălboc.
Cu toții au petrecut o zi minunată în cadrul natural de excepție al Parohiei Ortodoxe de la Dealu Babii, bucurându-se de o frumoasă slujbă religioasă, dar și de recunoscuta ospitalitate a gazdelor. Iar părintele Mihai Iancu îi invită de pe acum pe toți cei care vor să treacă pragul frumoasei Biserici ortodoxe din această mirifică zonă folclorică a Văii Jiului să nu ezite să o facă, oricând vor dori sau vor avea drum pe aceste plaiuri ale momârlanilor băbeni.