Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă cât și din promoțiile anterioare, este în județul Hunedoara de 59,34%, mai mică cu aproape 3 procente față de media înregistrată la nivel național, care este de 62,9%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 70,70%, iar pentru promoțiile anterioare – 19,61%.
Potrivit datelor centralizate de ISJ Hunedoara, în sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 1893 de candidați, dintr-un total de 3190 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1754 de candidați sunt din promoția curentă, iar 139 de candidați provin din promoțiile anterioare. Precizăm că 157 candidați au absentat, iar 10 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
În altă ordine de idei, demn de remarcat este faptul că statisticile rezultatelor publicate pe situl Bacalaureat.Edu.ro, înainte de etapa contestațiilor un număr de 9 candidați au obținut media 10, alți 41 de candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română, un candidat a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă, alți 104 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului iar 121 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Rezultatele examenului de Bacalaureat din acest an sunt mai slabe, în județul Hunedoara decât în anii anteriori, înb care procentul de promovare a fost constant de peste 60%, iar în anul școlar 2016-2017 a depășit chiar 70%.
Cea mai bună rată de promovare a examenului de Bacalaureat a avut-o și în acest an Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, unde acest indicator a atins 98,7%, respectiv din 143 de candidați înscriși, 141 sunt reușiți.
Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate în data de 30 iunie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie, după soluționarea contestațiilor.