Probleme mari pentru operatorul de apă din Valea Jiului după inundații

Inundațiile de săptămâna trecută din zona de vest a Văii Jiului a cauzat pagube semnificative și pentru operatorul regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului. În prezent, o comisie din cadrul companiei de apă face o evaluare a situației, după care conducerea Apa Serv va opera o rectificare a bugetului propriu pentru a remedia situația din teren.

Cea mai importantă dintre problemele generate de inundații, în opinia directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică este afectarea magistralei de apă de la Valea de Pești, care a fost pur și simplu dezgropată din pământ, ruptă de ape și luată de viitură pe o porțiune de cel puțin 100 de metri. ”Avem identificate până acum 12 puncte ale noastre în care avem pagube înregistrate în urma inundațiilor. Cea mai gravă este ruperea magistralei principale de alimentare cu apă potabilă din stația de la Valea de Pești, care a constituit și principala cauză a problemelor în alimentarea cu apă pe care le-am înregistrat în toată Valea Jiului, de la Uricani și până în Petroșani, în zona Aeroport. Din fericire am reușit, în cele din urmă, să amorsăm instalația pe un al doilea fir de transport pe care-l aveam de rezervă, dar nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă viitura ar fi afectat și această conductă”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

Acesta precizează că, în prezent, obiectivul nr. 1 al Apa Serv constă în refacerea conductei magistrale de alimentare de la Valea de Pești, toate eforturile celor de la compania de apă îndreptându-se spre acest obiectiv. Directorul general al Apa Serv spune că nu va fi ușor, mai ales că la o primă estimare, costurile doar pentru înlocuirea celor 100 de metri ai conductei de 600 mm, pe porțiunea distrusă de viitură, se ridică undeva la peste 30.000 de euro, fără piesele de cuplare, fără săpătură, fără munca fizică necesară pentru efectuarea acestei lucrări. ”Trebuie să identificăm urgent soluția de finanțare a acestei lucrări pentru că ea este una care constituie prioritate zero pentru noi și pentru ceea ce înseamnă garantarea funcționării serviciului de alimentare cu apă în toată zona de vest a Văii Jiului, la parametri optimi”, spune Cristian Ionică.

În opinia managerului companiei de apă din Valea Jiului, chiar dacă în acest moment nu sunt probleme majore în alimentarea cu apă potabilă, în perioada următoare vor mai fi necesare unele restricții în furnizarea acestui serviciu de utilitate publică, având în vedere că firul de alimentare utilizat are o capacitate mult mai mică decât cel distrus de viitură, este vechi și pot apărea oricând avarii care impun restricționarea serviciului de alimentare cu apă. ”Noi încercăm să facem tot posibil pentru a nu avea nici nu fel de probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă a populației din Valea Jiului. Am făcut acest lucru și în perioada inundațiilor, în toate zonele unde au oamenii au rămas fără apă am pus la dispoziție cisterna mobilă și am lucrat zi și noapte la cu echipele noastre de intervenție pentru a limita pe cât posibil disconfortul generat de lipsa temporară a apei. Am văzut că au existat și numeroase nemulțumiri, însă trebuie să se înțeleagă că atunci când ai de-a face cu inundații de proporțiile celor care au avut loc recent, cu ploi de până la 250 litri pe metru pătrat, cu inundații masive și cu viituri, cu turbidități ale apei în captările noastre de peste 4000 de unități, este imposibil să nu existe probleme și situații greu de gestionat în timp real”, apreciază Cristian Ionică.

O veste bună este însă aceea că, în niciuna din localitățile afectate de inundații, nu au fost înregistrate probleme majore în ceea ce privește lucrările din programul de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare. Și tot o veste bună este aceea că îngrijorările celor care se tem acum că debitele istorice de apă meteorică din luna iunie se vor regăsi pe facturile consumatorilor casnici, sunt fără temei. ”Nu vor exista costuri mai mari pentru abonații noștri în ceea ce privește apa meteorică. După cum se știe, în regulamentul nostru de funcționare, apa meteorică facturată către populație are o valoare constantă de 1 mc/lună, indiferent de cantitatea de precipitații căzută și aceasta este cantitatea care va fi facturată și pentru luna iunie”, precizează directorul ASVJ, Cristian Ionică.

Îngrijorările mai mari ale conducerii companiei de apă vin însă în ceea ce privește identificarea resurselor financiare necesare pentru a repara toate stricăciunile provocate de aceste inundații, mai ales în condițiile în care veniturile Apa Serv sunt deja serios afectate de criza provocată de noul coronavirus. ”Sigur că, după evaluarea pagubelor pe care le-am avut în urma acestor inundații, vom depune și noi o situație către autoritățile guvernamentale, însă din experiența situațiilor pe care le-am mai avut în astfel de situații, ne arată că niciodată nu am primit despăgubiri. Noi însă trebuie să dăm apă, trebuie să ne onorăm obligațiile și să facem reparațiile necesare și atunci vom căuta soluții interne, vom face op rectificare de buget, vom renunța la alte lucrări care nu sunt urgente și vom face ceea ce trebuie pentru ca oamenii să aibă apă potabilă la robinet peste tot în Valea Jiului”, a mai precizat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.