Senatorul social-democrat din Valea Jiului Cristian Resmeriță a obținut o nouă victorie în Parlament pentru inițiativa sa legislativă privind reducerea vârstei standard de pensionare pentru toți locuitorii Văii Jiului. Acest proiect legislativ-și propune să completeze legea aflată deja în vigoare și care oferă această facilitate pentru locuitorii mai multor localități afectate de poluarea industrială, incluzând în rândul acestor localități și orașele și municipiile Văii Jiului, a obținut marți, 7 iulie 2020, un raport faborabil în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților.
Proiectul senatorului Cristian Resmeriță privind reducerea vârstei de pensionare pentru toți angajații din Valea Jiului a primit vot favorabil în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților
”Mă bucură foarte mult faptul că am ajuns în acest punct important și cu acest proiect legislativ. Raportul Favorabil al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților este un pas decisiv pentru această inițiativă legislativă a mea. Sunt convins, că în plenul Camerei Deputaților voi reuși, să conving colegii din toate formațiunile politice să voteze această inițiativă legislativă a mea. Iar argumentul meu este că această lege pe care o propun colegilor parlamentari este o lege pentru oameni, așa cum sunt și celelalte proiecte legislative pe care eu le-am inițiat în Parlamentul României. În momentul în care această inițiativă legislativă a mea va fi promulgată, TOATE PERSOANELE CARE LUCREAZĂ ÎN VALEA JIULUI vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta s-a declarat mulțumit și de faptul că proiectul său, în care erau propuse inițial pentru această facilitate privind vârsta de pensionare, a fost completat cu o serie de amendamente depuse de parlamentarii din județul Hunedoara, astfel încât de aceleași facilități vor beneficia și locuitorii din localitățile Baia de Criș, Ghelari, Băița, Hunedoara, Călan, Orăștie, Deva, Certej, Teliuc și Brad.
Actul normativ inițiat și susținut de senatorul PSD Cristian Resmeriță urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional.
« Restricții de apă MIERCURI, 8.07.2020 și JOI 9.07.2020 la PETROȘANI (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Cele mai mari lucrări de infrastructură rutieră și pietonală din ultimii 30 de ani au fost realizate la Lupeni în ultimii 3 ani »