Sărutul tău era un vuiet
Și aduna în stol cocorii
Iar de pe ceru-mbrățișării
Se risipeau în grabă norii
În fața visului de viață
Eram ca două flori din stele
Tu coborai în dimineață
Iar eu urcam visele tale
Și ne-ntâlneam la crucea verii
Ca o chemare din adânc
Ne săruta orchestra serii
Și ne scăldam într-un cuvânt
Te așteptam că pe-o comoară
Să curgi pe ochii mei de iarnă
Și să prefaci frigul în vară
Și dragostea în pom de toamnă
Tu n-aveai pas, tu aveai aripi
Eu n-aveam glas, aveam doar cântec
Și ne-nălțam peste vechi graniți
Pluteam în vrajă și-n descântec
Din două sărutări în noapte
Au mai rămas pulberi, lumină,
Frumoase umbre, două șoapte
Ce se aud după CORTINĂ.
