În ultimele săptămâni, în județul Hunedoara cazurile noi de coronavirus au fost doar izolate, iar în Valea Jiului dispăruseră chiar de tot. Însă, potrivit unui raport prezentat de Instituția Prefectului județului Hunedoara, miercuri, 8 iulie 2020, cazurile de Covid-19 au crescut în județ la 27, în doar o singură zi. Rezultatele sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât este sunt rezultat al doar 70 de teste efectuate.
Prefectura informează că persoanele cărora li s-au prelevat teste provin din rândul suspecţilor (contacte ale persoanelor confirmate sau care au solicitat contra cost acest test) sau dintre bolnavii cu diferite afecţiuni, mai ales oncologice (11 pacienţi), care au făcut testul înaintea tratamentelor sau a internării. Conform oficialităților sanitare, rezultatele pozitive ale testelor provin de la persoane cărora li s-au recoltat probe la spitalele din Petroşani-10 cazuri, Haţeg- 8 cazuri, Orăştie- 5 cazuri, Lupeni-3 cazuri şi Hunedoara – 1 caz.
Pe fondul aceste situații, autoritățile locale din Valea Jiului pregătesc noi măsuri pentru protecția sanitară a cetățenilor și dezinfectarea spațiilor publice. Spre exemplu, la Uricani, chiar dacă nu este semnalat în prezent nici un caz de Covid-19, primarul Dănuț Buhăescu a anunțat că, încă de astăzi vor fi reluate acțiunile de dezinfecție, prin stropirea străzilor, a parcurilor și altor locuri publice din oraș cu soluții dezinfectante pe bază de clor. ”Încă de la primele ore ale zilei de joi, 9 iulie, vom reîncepe acțiuni de dezinfecție a scărilor de bloc, a străzilor și aleilor pietonale, dar și a parcurilor din orașul Uricani. Rog cetățenii, pe cât este posibil pentru fiecare, să se protejeze și să respecte recomandările specialiștilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor, cum ar fi: purtarea măștilor sanitare, păstrarea distantei fizice între persoane în spațiile publice, evitarea aglomerației, igiena mâinilor , etc. Trebuie să trecem cu bine peste această grea încercare. Doamne ajută!”, a spus primarul Dănuț Buhăescu.
O acțiune similară de igienizare a spațiilor publice a fost anunțată, încă de la începutul săptămânii, și de către autoritățile locale de la Petroșani, însă aceasta nu a mai avut loc.
Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, prin prefectul Vasilică Potecă, împreună cu autorităţile sanitare judeţene, trag un puternic semnal de alarmă faţă de situaţia nou creată în judeţul Hunedoara. Oamenii sunt sfătuiţi să se protejeze şi să respecte cu stricteţe toate recomandările specialiştilor pentru prevenirea imbolnăvirii: purtarea măştilor, păstrarea distanţei fizice, evitarea aglomeraţiei, igiena mâinilor, etc.