Legea Resmeriță II a fost votată în Camera Deputaților
Victorie importantă în Parlament înregistrată marți, 14 iulie 2020 de către senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță. Inițiativa legislativă a acestuia, prin care vârsta standard de pensionare pentru locuitorii din localitățile hunedorene Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroșani, Petrila, Baia de Criș, Ghelari, Băița, Hunedoara, Călan, Orăștie, Deva, Certej, Teliuc, Brad scade cu doi ani fără penalizare, a fost adoptată de Camera Deputaţilor.
Pentru această lege, care poate fi de pe acum numită Legea Resmeriță II, au votat 279 de deputați din partea tuturor formațiunilor politice, cu excepția USR, partid de la care s-au înregistrat 20 de abțineri.
”Trăiesc un sentiment de mare bucurie, pentru că în urma adoptării acestei iniţiative legislative a mea, oamenii din întreaga Vale a Jiului dar şi din alte localităţi ale judeţului vor putea ieşi la pensie cu doi ani mai devreme, fără să fie penalizaţi. Practic 80% din populaţia judeţului va ieşi la pensie pe această lege. Așa înțeleg eu că trebuie să acționeze un parlamentar care reprezintă cu adevprat interesele oamenilor în Parlament, promovând și susținând legi pentru oameni, până la adoptarea lor în legislativul țării”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Legea Resmeriță II urmează să meargă acum la Instituția Prezidențială în vederea promulgării, după care va intra efectiv în vigoare.
« Pensionarii, mințiți fără rușine de PNL (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Zi de audiențe la Biroul Teritorial din Petroșani al CJ Hunedoara »