Sărbătoarea de Sfântul Ilie, asociată în comunitățile de momârlani cu cea a sărbătorilor de cinstire a tradițiilor, are la Uricani o semnificație și mai aparte. Asta deoarece, În fiecare an, pe 20 iulie, oamenii urcă sus, pe muntele Tulişa, pentru a se bucura împreună de frumoasa tradiţie a nedeii de pe muntele Tulişa, dar mai ales pentru a-i comemora pe eroii căzuţi în luptele care s-au dat pe acest munte în marile Războaie ale secolului trecut.
Așa s-a întâmplat și anul acesta când, de Sf. Ilie, reprezentanți ai administrației publice locale, în frunte cu primarul Dănuț Buhăescu și mai mulți consilieri locali, cărora li s-au alăturat localnicii care păstrează cu sfințenie tradiția acestui eveniment, au urcat la Cruce Eroilor de pe Tulișa, ridicată aici în memoria celor căzuți aici în Războiul de Reîntregire al Țării, în anul 1916, animați de dorința de a le aduce acestora un cuvenit omagiu, mai ales că anul acesta, bunul Dumnezeu a dat vreme bună la munte, pentru această sărbătoare.
Un sobor de preoți din parohiile Uricaniului au oficiat, în fața Monumentului Eroilor, o slujbă de pomenire, iar în memoria Eroilor dar și în cinstea uricănenilor care nu i-au uitat și care-i cinstesc an de an, așa cum se cuvine, a fost rostită o rugăciune. Din partea reprezentanților administrației locale din orașul Uricani, dar și din partea altor instituții și organizații, la Monumentul Eroilor de pe Tulișa au fost depuse coroane de flori.
”Chiar dacă a trecut deja mai mult de un secol de când, pe muntele Tulișa, bravi ostași ai Armatei Române și oameni curajoși din comunitatea sătească de la Uricani au luptat aici pentru a împlini visul românilor din Ardeal, Unirea cu Patria Mamă, jertfa lor nu este și nu va fi uitată de noi, cei care ne bucurăm astăzi de o viață liberă sub cerul României Mari. Cu aceste sentimente în suflet, am urcat și anul acesta, de Sf. Ilie, în tradiționalul pelerinaj al uricănenilor, la Monumentul Eroilor de pe Muntele Tulișa. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi la acest eveniment important din viața comunității noastre”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.