MĂSURI luate de conducerea CJ Hunedoara după depistarea unui angajat pozitiv la testul COVID-19

În cursul serii de joi, 30 iulie 2020, un angajat al Consiliului Județean Hunedoara a fost testat pozitiv COVID-19, după ce a prezentat simptome specifice.
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus de îndată sesizarea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, întocmirea listei cu persoanele cu care angajatul a intrat în contact direct și izolarea acestora la domiciliu până la finalizarea anchetei epidemiologice.
În același timp, Consiliul Județean Hunedoara a achiziționat în regim de urgență servicii de dezinfecție în imobilul în care se desfășoară activitatea, în toate spațiile de lucru, inclusiv cele folosite de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara. Procedura va demara în cursul zilei de vineri, 31 iulie 2020.
De asemenea, a fost suspendat accesul persoanelor străine în incinta Consiliului Județean Hunedoara.