marți, august 4th, 2020

 

Restricții de apă miercuri, 5 august, la Vulcan

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 5 august 2020, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 16:00. Zonele afectate: str. Dealul Babii, Crividia, Merișor, Izvor, Buciumani, Valea Arsului, Dâmbovița, Gorunului, Retezat, Dealului, Vâlcelelor, Jiu, Paroșeni, Abator, Mina Vulcan. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Dealul Babii. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144  și 0254/541861 Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. Birou Presă  Apa Serv Valea Jiului Petroşani


Persoanele aflate în carantină sau izolare pot primi CONCEDII, conform unei propuneri avansate de CNAS. Ce condiții sunt necesare de îndeplinit

Aceasta se face pe baza documentelor eliberate de direcțiile de sănătate publică în care sunt menționate și perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare. Persoanele aflate în carantină și în izolare până la data 21 iulie primesc certificat de concediu medical eliberat de medicul de familie, iar celor care au intrat în carantină, respectiv izolare după această dată, li se eliberează actul de către medicul curant din spital, scrie Mediafax. Reglementările sunt cuprinse într-un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS, aflat în transparențăCItește mai departe


Noi cărți de identitate pentru români! Klaus Iohannis a promulgat ieri legea ce va aduce modificări actelor de identitate din prezent

De asemenea, legea mai prevede instituirea unei excepţii de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 14 ani. Astfel, opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care introduce, între altele, sistemul de carte de identitate electronică şi semnătura electronică. Legea a fost elaborată în 2017 de Guvernul condus de Mihai Tudose. Actul normativCItește mai departe


Titularizarea în ultimii ani. Câți profesori de 10 au fost anii trecuți la examenul de titularizare și câți au luat peste 7 la examenul de angajare în școală

Astăzi, marți, 4 august, aproape 30.000 de profesori, dar și de persoane care aspiră la statutul de cadru didactic, așteaptă rezultatele pe care le-au obținut la examenul de titularizare. Anul acesta, ei au concurat pe 4.030 de posturi – cel mai mic număr de posturi scos la concurs din 2015 încoace. Rezultatele celui mai mare concurs de angajare – titularizarea – aduce în fiecare an în prim-plan profesori de 10, dar și candidați abia reușesc să obțină 5 pentru suplinire. Concurența crescută și practica ascunderii posturilor de către directori, peCItește mai departe


Valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau urmează să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se prelungește

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunță că valabilitatea permiselor de conducere care au expirat sau urmează să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se prelungește în mod automat cu 7 luni. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile articolului 7 din Directiva 2006/126/CE şi ale punctului 3 litera (d) din anexa I la directiva menţionată, valabilitatea permiselor de conducere care ar fi expirat sau ar urma să expire în perioada 1 februarie 2020 – 31 august 2020 se consideră că este sauCItește mai departe