miercuri, august 5th, 2020
Sindicatele din minerit cer implicarea Premierului Ludovic Orban în soluționarea problemelor de la CEH
Confederația Sindicală Națională Meridian și Sindicatul Muntele solicită implicarea Prim-ministrului României pentru stabilirea unui program de acțiuni ca răspuns la situația complicată în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH) și implicit, minerii din Valea Jiului. Președintele Sindicatului Muntele, Darius Cîmpean, a avut în acest scop o întrevedere cu Secretarul General al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN căruia i-a prezentat problemele cu care se confruntă minerii din Valea Jiului, solicitând în același timp, sprijinul președintelui Confederației, Ion Popescu, de a susține propunerile minerilor din Complexul Energetic Hunedoara la Guvern. Urmare a acesteiCItește mai departe
COVID-19. Măsurile guvernamentale nu dau rezultate. Conducerea CJ Hunedoara se mobilizează pentru sănătatea hunedorenilor
În contextul creșterii alarmante a numărului de infectări cu SARS-COV-2 în țară și în județul Hunedoara, în lipsa unor măsuri guvernamentale coerente care să asigure o gestionare corectă a crizei din sistemul de sănătate, conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale. În urma unei analize realizată împreună cu reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Deva și ai sanatoriilor de pneumoftiziologie din Geoagiu și Brad, conducerea CJ Hunedoara solicită Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică Hunedoara modificarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 555/2020 prin care aCItește mai departe
Cetățenii din Lupeni sunt așteptați în această seară la inaugurarea Piațetei ”Lupeni 29”
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță transmite tuturor cetățenilor municipiului Lupeni invitația de a participa, în seara zilei de 5 august 2020, de la ora 21,30 la inaugurarea Piațetei ”Lupeni 29” din centrul localității. Acesta a informat că și-a dorit ca, odată cu reabilitarea acestei zone în care se află cel mai impozant monument dedicat minerilor din toată Valea Jiului, monumentul ”Lupeni 29” al marelui sculptor român Ion Irimescu, cetățenii municipiului Lupeni să fie primii care să se poată bucura de acest nou obiectiv finalizat cu succes de către administrația localăCItește mai departe
Cercetători ai INSEMEX și UPET, prezenți la ediția a 24-a a Salonului Internațional INVENTICA de la Iași
Eveniment de tradiție pentru activitatea de cercetare și inovare, Salonul Internațional „INVENTICA” de la Iași și-a desfășurat anul acesta lucrările celei de-a XXIV-a ediții într-un mod inedit, în sistem on-line, în condițiile impuse de măsurile de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Organizat de Universitatea Tehnică ”Grigore Asachi” din Iași și Institutul Național de Inventică de la Iași, evenimentul a prilejuit prezentarea celor mai noi brevete de invenții ale unor cercetători de la instituțiile de cercetare-dezvoltare din România, de la Universitățile Tehnice din România, dar și ale unor cercetători din RepublicaCItește mai departe
Există artă după deadline ?
LUMEA MODERNĂ ESTE O PROVOCARE, CHIAR ŞI PENTRU CEI MAI PUTERNICI ŞI MAI EMANCIPAŢI DINTRE OAMENII ACTIVI. Există artă după deadline? Da! Mulţi tineri reuşesc să se elibereze de jungla urbană, de rigorile societăţii dând frâu pasiunilor şi talentelor native. Muzica, pictura, dansul, scrisul, cititul, actoria aduc bucurie în vieţile celor ce îndrăznesc să le cunoască. Oamenii care au reuşit să transforme placerea în artă, dar şi cei care au dat siguranţa jobului pe pasiune sunt cei mai valoroşi promotori a hobby-urilor. Modul de viața este caracterizat de ritm alert,CItește mai departe
Rata de promovare a examenului de titularizare în județul Hunedoara este de 58,04 %
Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor). Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, procentul notelor de peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă în județul Hunedoara, este de 58,04%, superior în raport cu procentele consemnate în ultimii trei ani: 43,64% în 2019, 45,04% în 2018, respectiv 39,71% în 2017. De menționat este de asemenea faptulCItește mai departe
Edilii Vulcanului, primii care onorează Ziua Minerului
În avanpremiera zilei de 6 august, în care Valea Jiului rememorează momente de mare preț din istoria mineritului românesc, edilii municipiului Vulcan și-au propus să aducă prinosul lor de recunoștință pentru sacrificiile minerilor de la E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni, dar și pentru eroismul tuturor minerilor Văii Jiului, de atâtea ori confirmat de-a lungul celor aproape două secole de minerit din această regiune. Primarul municipiului Vulcan Gheorghe Ile și viceprimarul Pompiliu Barbu au depus, în cursul zilei de 3 august 2020, o coroană de flori tricolore la Monumentul Minerului dinCItește mai departe