De n-ar fi-n văzduh cocorii
Că să semene cuvântul
Cine-ar mai cânta cu norii ?
Cine-ar mai roti pământul?
De n-ar fi râuri răzlețe
Fruntea ta să ți-o sărute
Cine oare, să ne-nvete
Măreția unui munte.
De n-ar fi STEAUA Polară
Să ne-arate-n prag IUBIREA
Cine-ar fi deasă și rară ?
Printre flori stropind privirea.
De n-ar fi fost Sfântul Soare
Cu-a lui raze lucitoare
Nu știam că-i sărbătoare
Al tău nume când răsare.
Tu ești cer unde cocorii
Curg în râuri cu privirea
Și-mi aduc pe frunte norii
Ca să-nvăț ce e Iubirea.
Tu răsai ca o icoană
Ce-o sărut și o cuprind
Când ajung la a ta vamă
De la tine mă aprind.
Și-am să ard în măreția
Zborului de vis etern
Printre stele cu IUBIREA
Pe-a TA frunte s-o aștern.
