Programul „Litoralul pentru toţi”, de la 1 septembrie : Cazare de la 45 de lei pe noapte

De la 1 septembrie românii care doresc să meargă în staţiunile româneşti de la Marea Neagră pot beneficia de programul ”Litoralul pentru toți”, lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și aflat la cea de-a 37-a ediție.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) spune că acest program este menit să se adreseze tuturor turiștilor care doresc să viziteze litoralul românesc în perioada 1 – 30 septembrie. În acest interval de timp, turiștii beneficiază de o reducere cu până la 65% a tarifelor.

În comunicatul trimis de către Federație este menționat că s-au înscris în program 49 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral. Mai este menționat că locurile de cazare puse la dispoziție sunt în număr de 3.600.

„Până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.600 de locuri pe noapte. „Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de către hoteluri”, se menţionează în comunicat.

Potrivit comunicatului, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

Ce spune prim-vicepreședintele excutiv FPTR

„Ne aflăm într-un an deosebit de greu pentru turismul românesc, acest sector de activitate fiind cel mai afectat în urma apariţiei pandemiei de SARS-CoV-2 în ţara noastră.

A trebuit să facem faţă nenumăratelor provocări şi schimbări, deloc uşoare, pe care apariţia noului coronavirus le-a impus, fiecare operator din turism făcând eforturi deosebite pentru ca toţi turiştii să se simtă în siguranţă şi să se bucure cu adevărat de vacanţă, în pofida restricţiilor.

Astfel, la sfârşitul unui sezon dificil, considerăm că avem obligaţia de a face toate eforturile pentru a prelungi sezonul estival, oferind turiştilor oportunitatea să petreaca un sejur la malul Mării Negre”, a declarat Dragoş Răducan, Prim-Vicepreşedintele Executiv FPTR.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc are în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Sursa: capital.ro