Expoziţie de grafică satirică la Centrul Cultural din Deva
„Isteria la români” este titlul unei expoziţii inedite de grafică satirică a artistului Gabriel Rusu, care va fi vernisată marţi, 1 septembrie 2020, la ora 18:00, pe platoul din faţa Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Expoziţia reuneşte apoximativ 45 de lucrări semnate de caricaturistul şi graficianul Gabriel Rusu, din Târgu Mureş şi va fi deschisă în perioada 1 – 30 septembrie 2020. Lucrările vor fi expuse în holul principal al Centrului Cultural din Deva, astfel încât să poată fi admirate de pe platoul din zona fântânii muzicale. Gabriel Rusu (51 ani) este absolvent al Universităţii de Arte din Târgu Mureş şi membru al Uniunii Caricaturiştilor din România. Lucrările sale au fost publicate în albume, cataloage, ziare şi reviste din Europa, Asia şi America. Artistul are în palmares peste 40 de premii şi trofee obţinute la expoziţii şi saloane de caricatură, colective şi personale.
La eveniment va fi prezent şi cunoscutul caricaturist Cristian Vecerdea – CRIV. După deschiderea expoziţiei, Gabriel Rusu şi Cristian Vecerdea – CRIV vor realiza portrete „la minut” localnicilor şi turiştilor care vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei din centrul Devei.
Vernisajul expoziţiei „Isteria la români” se va desfăşura cu respectarea măsurilor instituite la nivel naţional, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.
Participarea publicului la eveniment este liberă.
« FOTO| IGPR explică noile culori pentru mașinile de poliție: Este modelul european/ Peste 5000 de autovehicule noi în dotarea polițiștilor (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Geoparcul Hațeg, studiu de caz la Școala de Vară de la Măgurele »