Geoparcul Hațeg, studiu de caz la Școala de Vară de la Măgurele

Povestea Pământului, ilustrată inclusiv prin conceptul de Geoparc, reprezintă una dintre temele abordate la cea de a treia ediție a Școlii de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele. La finalul școlii, desfășurată integral online, elevii și mentorii lor vor crea împreună o „Hartă a patrimoniului”.

„Cum descopăr povestea Pământului în zona în care locuiesc?” este provocarea lansată echipei formată din patru elevi de liceu din București, Horezu și Hațeg, admiși la Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele pentru studiul temei „Povestea Pământului”. Printre cei patru tineri se numără și Bianca Iorgoni, voluntară pentru Geoparc și elevă la Liceul „I. C. Brătianu” din orașul Hațeg.

„Am ales să particip la Școala de Vară pentru că am văzut o oportunitate și nu îmi place să refuz oportunitățile care îmi sunt oferite în viață. Apoi, sunt pasionată de tema aleasă,<<Povestea Pământului>>, de roci și de fosile. Fac ghidaje la Casa Vulcanilor și tot ce aflu voi comunica mai departe. Sunt lucruri pe care în mod normal nu le învățam și nu aveam cum să le știu dacă nu participam. Colegii mi se par extrem de interesanți, la fel și mentorii. Bănuiesc că toți colegii vor fi de acord cu mine că această Școală de vară este o experiență despre care poți să spui <<mai vreau odată, vreau să revin>>. Atât de frumos este, afirmă Bianca Iorgoni despre participarea ei la Școala de Vară.

Până pe 5 septembrie, Bianca și colegii ei vor lua contact și vor putea experimenta ce înseamnă cercetarea științifică prin participarea la prelegeri online și la activități practice. Ei vor fi îndrumați de mentori – cadre didactice, doctoranzi și studenți de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, experți invitați și, în premieră, de reprezentanți ai Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului și ai geoparcurilor aspirante UNESCO Ținutul Buzăului și Oltenia de sub Munte.

Prelegerile, completate cu filme de prezentare, vizează teme precum formarea rocilor, formarea reliefului, Pământul și timpul geologic, patrimoniul cultural și natural în Geoparcuri. Aplicațiile practice urmăresc identificarea mineralelor și a rocilor, realizarea de măsurători seismice cu o ministație furnizată de organizatori, măsurarea unor parametri atmosferici, identificarea de fosile și determinarea vârstei acestora în timp geologic. Tot ca aplicații practice, elevii vor trebui să descopere poveștea geologică și antropologică a unui obiect local de piatră și să realizeze o hartă a patrimoniului natural și cultural din locurile lor natale.

Anul acesta, tema gravitează în jurul ideii de aplicatii ale știintei și tehnologiei în descoperirea și prezervarea patrimoniului natural și cultural. O atenție deosebită este acordată geoparcurilor internaționale UNESCO, cel mai de succes concept mondial în măsură să pună în valoare și să protejeze patrimoniul natural și cultural al unui teritoriu”, afirmă Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, mentor în cadrul Școlii de Vară.

Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele este unul dintre cele mai prestigioase evenimente educative la nivel național. La eveniment sunt admiși, în urma unei selecții, elevi de liceu din întreaga țară, indiferent de profilul pe care îl studiază, profesori care predau în domeniile STEM (știință, tehnologii, inginerie, matematică) și consilieri școlari. Elevii admiși au la dispoziție 16 teme de studiu interdisciplinar menit să pună în valoare resursele științifice aparținând platformei de cercetare și de educație de la Măgurele, dar și cele ale Universității din București.

Mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile aici: https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro/

Evenimentul din acest an se desfășoară exclusiv online și este organizat în baza unui parteneriat dintre Universitatea din București (administrator al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului), Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.