Șah la mare înălțime în cadrul Cupei ”Parângul Mic”

Un eveniment sportiv, pe cât de inedit, pe atât de apreciat, s-a derulat în acest final de săptămână în stațiunea turistică Parâng din municipiul Petroșani. La inițiativa inimosului coordonator sportiv Elvis Alin Apostu, o seamă de tineri șahiști de la mai multe cluburi sportive din România s-au întrecut pe eșichier în cadrul ”Cupei Parângul Mic” la șah.
Nu doar pentru că evenimentul a avut loc la cota de 1750 de metri, în Parâng, ci și pentru că a avut parte de tineri de excepție practicanți ai ”sportului minții”, putem spune fără teama de a greși că acest eveniment a fost unul într-adevăr la înălțime. Așa cum tot la înălțime au fost și cei care au contribuit la succesul acestui inedit eveniment sportiv: Cabana ”La Mario”, Cabana ”La Răzvan” sau sponsorul principal, Sifon Petrila.
După ore întregi de mutări pe tabla de șah, ”Cupa Parângul Mic” la șah și-a aflat și câștigătorii. Aceștia sunt:
* Hoancă Alexia-Ioana, de la CS Mediator Giarmata Vii – Locul I;
* Mihăescu-Duță Vlad-Ștefan, Clubul de șah Deva – Locul II;
* Guliaș Alin-Constantin, CSM Mihai Viteazu Vulcan – Locul III.
Câștigătorii au fost premiați de organizatori și sponsori cu cupe și medalii, iar de diplome și chiar de sticle cu sifon și sirop de fructe de pădure au avut parte toți participanții. În plus, pentru că acestei frumoase activități sportive li s-a alăturat și apreciatul campion și polisportiv Avram Iancu, acesta le-a oferit micilor șahiști și cartea s-a ”Schimbarea ești tu!”, un excelent jurnal al drumului spre performanță pe care acesta l-a parcurs în ultimii ani.
Iar pentru că evenimentul s-a dorit a fi și o adevărată ”carte de vizită” pentru rolul sportului în dezvoltarea stațiunii Parâng, la întâlnirea cu tinerii șahiști, cu părinții acestora și cu turiștii care au asistat la această competiție, au venit și sportivi al căror nume este deja sinonim cu cel al Parângului, de la parapantistul Toma Coconea, la monitorul de schi Izabela Apostu, de la alergătorul Avram Iancu și până la bicicliștii de la Trails Bike Petroșani. Cu toții și-au propus ca, prin acest eveniment, să arate încă o dată că Parângul este, și sport, mereu la înălțime !