Viceprimarul municipiului Vulcan, Pompiliu Barbu, candidatul propus de PSD pentru funcția de primar al municipiului Vulcan arată că, printre proiectele de anvergură ale administrației publice locale vulcănene se înscrie și cel al introducerii gazului metan în zonele în care, în prezent, locuitorii nu au acces la acest important și totodată necesar serviciu de utilitate publică.
”Pe raza municipiului Vulcan sunt în prezent 34 străzi, în zonele aflate în special la marginea localității noastre, inclusiv Colonia Țărănească de la Sohodol și gospodăriile din zona Coroești, unde nu a fost dusă magistrala de gaz metan, astfel încât cetățenii să se poată conecta la gaz. După cum se știe, legislația nu a permis autorităților locale să facă investiții în această direcție, însă legislația a suferit acum o serie de modificări și există chiar un program guvernamental care încurajează acest tip de investiții publice. Noi, la Vulcan, avem deja întocmit un proiect care vizează introducerea gazului metan la circa 2000 de case și gospodării de pe raza municipiului și cred cu tărie că, în mandatul 2020-2024 vom putea realiza introducerea gazului metan la aceste gospodării”, a declarat Pompiliu Barbu, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Vulcan.
Acesta spune că administrația locală de la Vulcan va aplica, în acest scop, și la programul guvernamental prin care se vor face rambursări ale investițiilor publice făcute de autoritățile locale pentru extinderea rețelelor de gaz metan.