Pentru Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, dar și pentru geoparcurile din întreaga lume, anul 2020 are o semnificație aparte. O mulțime de evenimente ar fi trebuit să marcheze, în geoparcurile internaționale, cei 20 de ani de la înființarea Rețelei Europene a Geoparcurilor și cei 5 ani de la recunoașterea UNESCO prin Programul pentru Geoștiințe și Geoparcuri. În România, anul acesta se împlinesc 15 ani de la recunoșterea, de către Rețeaua Europeană și Rețeaua Globală a Geoparcurilor, a primului geoparc internațional din țara noastră și din Europa de Est, actualul Geoparc Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București.
Pandemia și măsurile de siguranță impuse au făcut ca anul aniversar să fie cu adevărat unul deosebit. Multe evenimente nu au mai putut fi organizate sau au fost adaptate condițiilor actuale de siguranță sanitară.
În acest context cu totul special, voluntarii pentru Geoparc au decis să marcheze acest an aniversar. Ei vor ajunge, în această perioadă, în locuri emblematice din comunele de pe teritoriul Geoparcului. Cu ajutorul unui șablon, voluntarii vor amplasa mesajul „Geoparcul este și aici” însoțit de logo-ul Geoparcului și de conturul hărții acestuia, cu marcarea poziției comunei respective.
În paralel se va desfășura o campanie online, pe rețelele de socializare, intitulată „Și eu sunt Geoparcul”. La această campanie sunt invitați să participe toți cei care apreciază Geoparcul – locuitori, turiști sau vizitatori virtuali.
Activitățile sunt menite să atragă atenția asupra celui mai dinamic concept global, cel de geoparc internațional, și a importanței lui în protejarea și promovarea patrimoniului natural și cultural local. Prin intermediul acestor activități, voluntarii au dorit să suplinească și cele mai importante evenimente ale verii în Geoparc – Festivalul Dinozaurilor și Ziua Vulcanilor – care adunau o mulțime de participanți și care nu au mai putut fi organizate din motive de siguranță sanitară.
Chiar în condițiile speciale impuse de pandemie, turiștii sunt așteptați în continuare să descopere teritoriul Geoparcului ghidați de marcajele voluntarilor sau de informațiile disponibile pe www.hateggeoparc.ro.