Sportiva Miruna Mălăuță din Petroșani, locul 5 mondial la Karate WKF
De ani buni sportivii de la secția de arte marțiale a CSM Jiul Petroșani, coordonați de antrenorul Radu Polifronie, se clasează pe locuri fruntașe în elita ramurii sportive de karate WKF, atât la nivel național cât și internațional, rezultate pe care ne-am bucurat să le consemnăm de fiecare dată.
Cu aceeași plăcere consemnăm acum faptul că, în urma rezultatelor obținute la competițiile din perioada 2017-2019, sportiva Miruna Mălăuță ocupă în prezent, la nivel mondial, locul 5 în clasamentul Karate WKF, proba olimpică din cadrul artelor marțiale. Clasamentul este întocmit de Federația Internațională de Arte Marțiale WKF și o are în frunte pe sportiva Diana Shostak.
În opinia antrenorului Radu Polifronie, președintele CSM Jiul Petroșani, rezultatul elevei sale este unul ce reflectă valoarea tinerei sportive, dar și eforturile depuse de aceasta încă de la vârsta de 3 ani și jumătate, exclusiv în cadrul clubului petroșenean. ”Suntem mândri de acest onorant loc 5 pe care Miruna Mălăuță îl ocupă acum în clasamentul mondial WKF U21 al Federației Internaționale de Arte Marțiale, ca urmare a rezultatelor sale din anii 2017-2019. Miruna Mălăuță este unul din sportivii CSM Jiul Petroșani cu care ne mândrim, palmaresul său competițional fiind unul an de an încununat de succes și performanțe notabile. Este un sportiv model, care este antrenată în cadrul clubului Jiul Petroșani încă de la vârsta de 3 ani și jumătate”, a declarat Radu Polifronie.
Felicitări, Miruna Mălăuță și succes în continuare !
« La Sarmizegetusa Regia continuă seria descoperirilor importante în zona sacră (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Este nevoie de politici regionale îmbunătățite pentru a valorifica potențialul Industriei 4.0 în rândul IMM-urilor »