Potrivit viceprimarului municipiului Vulcan, Pompiliu Barbu, clădirea în care funcționează în prezent Centrul educațional ”Șansa” urmează să fie inclusă într-un program de investiții din fonduri europene, în urma căreia clădirea va deveni din nou creșă pentru copii, așa cum a fost destinația inițială a acesteia, cu ani în urmă.
În acest scop, proiectul depus de autoritățile locale de la Vulcan a primit acceptul pentru finanțare din partea ADR Vest Timișoara, organismul care gestionează fondurile disponibile pentru acest tip de proiecte cu finanțarea europeană nerambursabilă din Regiunea de Vest a României.
”Am primit, în aceste zile, vești bune de la ADR Vest. Proiectul nostru pentru realizarea unei creșe în imobilul în care funcționează Centrul Șansa, a primit acceptul pentru finanțare. Odată cu aprobarea cererii de Finanțare, proiectul intră în etapa de pre-contractare. Procedura este aceeași pentru toate proiectele finanțate de la Uniunea Europeană, prin ADR Vest. După această etapă, se trece la semnarea contractului de finanțare și scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție. Dovedim și prin acest demers al nostru că faptele sunt măsura promisiunilor pe care noi, echipa PSD, le facem cetățenilor din municipiul Vulcan”, a declarat Pompiliu Barbu, viceprimarul municipiului Vulcan și candidat al PSD pentru funcția de primar în alegerile din 27 septembrie 2020.
Acesta precizează că toate activitățile care se derulează în prezent la Centrul Educațional ”Șansa” vor fi păstrate, mai mult li se vor adăuga și altele noi, iar toată activitatea acestora va fi mutată la noul Centru Cultural și Educațional pe care Primăria Vulcan și-a propus să-l amenajeze în cadrul clădirii fostei Școli generale nr. 7 care va fi, la rândul ei, reabilitată și modernizată în acest scop.