Nu mai puțin decât 18.668.635 lei sunt alocați din fonduri europene pentru modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic din municipiul Lupeni. Contractul a fost semnat chiar în aceste zile de către Primăria municipiului Lupeni, reprezentată de primarul Lucian Resmeriță și, respectiv, de către conducerea ADR Vest Timișoara.
Potrivit primarului municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță, acest proiect va asigura nu doar reabilitarea și modernizarea spațiilor de învățământ de la unul dintre cele mai vechi și mai apreciate licee de învățământ tehnic și profesional din Valea Jiului, ci va asigura dotarea corespunzătoare a laboratoarelor și atelierelor școlare astfel încât elevii care învață aici să poată beneficia de cele mai bune condiții pentru însușirea materiilor de studiu dar și pentru calificarea într-o meserie. ”Liceul Tehnologic Lupeni” nu este doar o instituție de tradiție în învățământul lupenean, ci și una de care depinde foarte mult viitorul comunității noastre. Știm cu toții că investitorii caută, tot mai mult, forță de muncă formată din oameni tineri, dar bine pregătiți profesional și calificați. Împreună cadrele didactice de foarte bună calitate de la această unitate școlară am reușit să scriem un ambițios proiect european care are în vedere tocmai acest lucru: modernizarea spațiilor educaționale și, mai ales, dotarea atelierelor școală în care elevii vor avea la dispoziție toată infrastructura necesară și toate echipamentele specifice pentru a se califica în diverse meserii pe care le vor putea progresa cu succes imediat după absolvirea școlii. Proiectul nostru, în valoare de aproape 19 milioane de lei, din care 7 milioane vor fi investiți doar pentru dotări, este unul care va transforma acest liceu într-adevăr în unul de nivel european”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Demersurile pentru accesarea fondurilor europene pentru proiectul privind ” REABILITAREA, MODERNIZAREA ȘI DOTAREA LICEULUI TEHNOLOGIC LUPENI”, au început încă de anul trecut, iar în luna februarie a acestui an acesta a trecut de etapele de evaluare ale ADR Vest, fiind declarat eligibil. Spre bucuria autorităților locale de la Lupeni, dar și a profesorilor și elevilor din cadrul Liceului Tehnologic, acum a fost semnat și contractul de finanțare, iar în scurt timp vor fi demarate și investițiile propriu-zise.
”Am promis că dezvoltăm municipiul Lupeni cu fonduri europene și asta facem. Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare. Iar acest proiect, prin care aducem alte aproape 19 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare”, a mai adăugat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta a mai precizat că tot în ceea ce privește Liceul Tehnologic Lupeni, municipalitatea din Lupeni a realizat și un alt ambițios proiect de investiții prin care se dorește modernizarea și extinderea bazei sportive de la această unitate de învățământ.