Subofițerul jandarm Adrian Piper a trecut în rezervă după 25 de ani de carieră și 6000 de misiuni executate
Peste 25 de ani de cariera militară în Jandarmeria Română, peste 6.000 misiuni executate, din care unele cu grad ridicat de risc, câteva sute de fapte ilegale constatate…
Astfel se poarte rezuma cariera plutonierului adjutant şef Adrian Piper din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara.
„Jandarmul cu braţe de fier”, așa cum este denumit subofițerul Adrian Piper a intrat din 15 septembrie 2020 în rândul cadrelor militare în rezervă. Asta chiar dacă, după cum se poate vedea și în imaginea alăturată, constituţia fizică nu îi trădează vârsta.
”Trecerea în rezervă a unui cadru militar este un moment de grea încercare pentru cei care s-au dedicat Armei, iar plutonierul adjutant şef Adrian Piper este unul dintre ei, un reper de profesionalism şi moralitate, apreciat şi respectat de colegi. După ce îşi va aşeza uniforma cu grijă în dulap, va continua să pregătească tineri care doresc o carieră sportivă în culturism, un sport ce l-a practicat cu succes, fiind premiat în nenumărate rânduri la competiţii naţionale şi internaţionale. El va rămâne „sufleteşte” alături de colegii mai tineri pe care i-a încurajat şi i-a pregătit pentru munca operativă imediat ce finalizau instituţiile militare de învăţământ. La final, dar la început de nou drum, noi, jandarmii în activitate, îţi transmitem cu drag: Multă sănătate, multe bucurii şi o pensie cât mai îndelungată!”, se arată într-un mesaj al IJJ Hunedoara.
« Energeticienii de la Mintia au încetat protestul, dar cer implicarea CSAT în soluționarea problemelor termocentralei (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Centrul ”Șansa” din Vulcan redevine, cu investiții europene, creșă pentru copii »