CJH Hunedoara a aprobat înființarea societății locale de transport public ”Green line”

Consilierii județeni și-au dat acordul pentru înființarea societății de transport public zonal ”Green line Valea Jiului”, care va administra noul serviciu regional de transport care urmează să fie implementat în Valea Jiului odată cu finalizarea proiectului european cu același nume.

Societatea de transport public zonal ”Green line Valea Jiului” va avea ca acționari Consiliul județean Hunedoara și Consiliile locale din Vulcan, Lupeni, Petroșani, Petrila, Uricani și Aninoasa. Înființarea acestei firme, în subordinea autorităților locale partenere în proiectul ”Green line” era necesară, aceasta fiind una din condițiile solicitate de finanțatorul proiectului cu fonduri europene nerambursabile.

În același timp, CJH a aprobat, în ședința din 18 septembrie 2020 și Studiul de oportunitate pentru delegarea serviciului de transport public de călători și a documentației de atribuire privind delegarea de gestiune a serviciului de transport public de călători prin curse regulate între localitățile din Valea Jiului, în cadrul proiectului „Linia Verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului” .

În opinia președintelui CJH, Mircea Bobora, cele două proiecte sunt interdependente și constituie un ultim pas în deciziile necesare de a fi adoptate înainte de semnarea contractului de finanțare pentru proiectul european ”Green line”, proiect care se va concretiza, în anii următori, prin asigurarea unui serviciu public de transport de persoane de cel mai înalt nivel, performant și ecologic, la nivelul Văii Jiului.