Unde ești, toamnă ? / O poezie de Dorel Neamțu

Tu ești toamna albastră
A visurilor mele
Născută din glastră.
Născută din stele
Pe drum de Izvoare
Pe poteci de vise
Pe flăcări de soare
Pe câmpii aprinse
Zboară lin cocorii
Peste-a mele gânduri
Se topesc în ape
Lacrimi, rânduri, rânduri
Tu aduci lumină
Dintr-un întuneric
Câmpie divină
Ochiul tău feeric
Templu de iubire
Clopote de seară
Tu ești mănăstire
Lumină de ceară
Tu ești toamnă dulce
Ce-ncălzești pământul
Și-i chemi să se culce
Furtuna și vântul
Să se audă-n zare
Cântecul IUBIRII
Soarele răsare
Asfințesc zefirii
Nimeni nu-i ca tine
Atât de bogată
Sărutări divine
Sărutări de fată
O adolescentă
Unică în lume
Tu ești permanentă
ZÂNĂ și MINUNE.