Cu un scor electoral de peste 60%, primarul orașului Petrila, social-democratul Vasile Jurca își păstrează dreptul de a conduce administrația publică locală din această localitate pentru un nou mandat de 4 ani, al doilea din cariera sa. Acesta a fost reconfirmat în funcția de primar, după ce rezultatele numărării voturilor din 27 septembrie, au consemnat în dreptul său un număr de 5555 de voturi ”Pentru”, din cei 8537 de petrileni câți au participat la scrutinul de duminică. Astfel, Vasile Jurca a însumat un procent de 65,07%, detașat de principalii săi competitori, Ilie Păducel (PNL) care a obținut doar 18,94% din voturi și Dorin Curtean (Pro România) care a obținut 12,33% din voturi.
Partidul Social Democrat a câștigat și mai mult de jumătate din sufragiile petrilenilor la votul politic pentru constituirea viitorului Consiliu local, cu un scor de 55,91% fapt care dă posibilitatea social-democraților de a respecta angajamentul luat în fața cetățenilor și în ceea ce privește numele viitorului viceprimar al localității, care va fi Marius Heljiu. Din componența noului Consiliu local de la Petrila vor mai face parte PNL (care a obținut un scor de 14,73%) și Pro România (care a obținut un scor de 10,89%).
PSD Petrila a contribuit substanțial și la votul politic pentru structura viitorului Consiliu județean, cu 63,99% din totalul voturilor dat către PSD, dar și pentru desemnarea noului președinte al CJH, Laurențiu Nistor fiind creditat la Petrila cu un procent de peste 60% din numărul de voturi exprimate.
”Petrilenii au înțeles că suntem pe drumul cel bun, că proiectele mele și ale echipei PSD pentru dezvoltarea orașului sunt corecte și concrete și au răspuns programului nostru politic, oferindu-ne acest vot care mă onorează și care onorează de fapt întreaga noastră echipă. Le mulțumesc tuturor, și celor care m-au votat, dar și celor care au ales un alt candidat dar vreau să-i asigur pe toți petrilenii că voi fi primarul tuturor locuitorilor din acest oraș. Mă bucur că prin votul de duminică, petrilenii au răspuns și solicitării mele de a da Partidului Social Democrat o majoritate în Consiliul local. Împreună cu echipa de consilieri locali și alături de viceprimarul Marius Heljiu, care va fi reconfirmat în această funcție, ducem Petrila înainte, spre progres, pe drumul cel bun. Mulțumesc pentru încredere !”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.