S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”
Ministerul Culturii, reprezentat de ministrul Bogdan Gheorghiu, și Consiliul Județean Hunedoara, reprezentat de președintele Mircea Flaviu Bobora, au semnat contractul de finanțare privind acordarea ajutorului de stat sub forma de sprijin financiar nerambursabil pentru implementarea proiectului ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”.
Proiectul a fost depus în toamna trecută prin Programul RO-CULTURA, apelul ”Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”, program finanțat prin Granturi SEE (fonduri norvegiene) 2014 – 2021, și a fost acceptat la finanțare.
Promotorul proiectului este Consiliul Județean Hunedoara. Partenerul român în cadrul proiectului este Fundația Mihai Eminescu Trust, iar partenerul norvegian este Møre & Romsdal County Council. Valoarea nerambursabilă a proiectului va fi de circa 2 milioane de euro, iar cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Hunedoara se ridică la aproximativ 1 milion de euro.
Obiectivul proiectului este acela de a avea un monument istoric restaurat și revitalizat, valorificat cultural și economic, care să atragă după sine creșterea cu cel puțin 30% a numărului de vizitatori și să readucă în atenția publicului o serie de activități interactive, printre care și reînvierea unor meșteșuguri tradiționale (fierăria dacică, prin amenajarea unui atelier mobil).
În cadrul proiectului vor fi derulate următoarele activități principale: proiectare și execuție lucrări de restaurare, realizarea de structuri/ panouri modulare amplasate în zona sitului cu scopul promovării tradițiilor meșteșugărești, a obiceiurilor populare din județul Hunedoara și, implicit, din zona Sarmizegetusei, organizarea unei expoziții internaționale, digitizarea și promovarea proiectului. Se are în vedere restaurarea întregului zid al cetății și transformarea incintei militare într-un ”muzeu viu”, completată cu cercetări arheologice, taluzări și amenajări ale terenului, refacerea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare.
« Restricții de apă marți, 6 octombrie, la Vulcan (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Debut cu dreptul în noul an universitar de la Universitatea din Petroșani »