9 Octombrie – Ziua Poștașilor din întreaga lume
În urmă cu 146 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary.
În prezent, UPU este un organism aparținând Organizației Națiunilor Unite, la care sunt afiliate administrații poștale din 190 de țări. În anul 1969, Congresului UPU, desfășurat la Tokyo, a declarat 9 octombrie Ziua Mondială a Poștei. De atunci, în fiecare an, la început de octombrie, îi omagiem pe cei care prin profesionalism și dedicație sunt parte a acestei frumoase familii, a poștașilor.
Este ziua lor, a celor care în fiecare zi, cu geanta pe umăr vin să ne aducă vești mai bune sau mai rele. Este ziua celor, care indiferent de vreme, nu uită să vină la seniorii noștri și să le aducă pensia.
”Astăzi avem prilejul să ne reamintim cât de importantă este munca lucrătorilor poştali pentru viaţa noastră cotidiană şi cum multe lucruri, care nouă ni se par fireşti, de la trimiterea unei scrisori pînă la transferul rapid al unei sume de bani, ar fi, fără ei, de neconceput. Poştaşii sunt cei care veacuri la rând au asigurat legătura între oameni. Au apropiat mereu depărtările … Prin ploaie, soare sau ninsori, poștașul face kilometri în fiecare zi pentru a ne aduce acasă scrisori, trimiteri poștale sau colete. Sărbătorind Ziua Mondială a Poştei, lumea întreagă recunoaşte importanţa serviciilor poştale şi a activităţii celor care lucrează în acest domeniu. Astăzi, noi, poștașii din Petroșani, avem zi liberă, dar din dragoste, respect și recunoștință pentru dumneavoastră, noi toți, factorii poștali, oficiantele, mânuitorii de valori și șoferii lucrăm. Lucrăm pentru că ne iubim meseria ! Fie ca Dumnezeu să vă țină sănătoși , bucuroși și fericiți !!! La mulți ani binecuvântați de Dumnezeu să avem cu toții !”, arată, într-o postare pe pagina sa de socializare, dirigintele Oficiului Poștal din Petroșani, Maria Czane.
Gânduri bune pentru poștașii din România a prezentat și Lucian Bode, ministrul Transporturilor care, în plus, aduce și o veste bună pentru poștași și beneficiarii serviciilor acestora, deopotrivă. ”Ne înclinăm și le mulțumim tuturor poștașilor indiferent de locul unde lucrează. Colegilor noștri care lucrează la Compania Națională Poșta Română le dau și o veste bună: eforturile lor alături de echipa managerială încep să producă și primele rezultate. Ieri, conducerea CNPR a semnat cu reprezentanții Eximbank contractul de creditare pentru demararea, până la finalul acestui an, a primei etape a Planului de reabilitare, modernizare și digitalizare a serviciilor oferite clienților. Este un prim pas care se face pentru rentabilizarea Poștei Române, un prim pas pentru demararea unui program major de investiții în modernizarea și digitalizarea activității. De ziua voastră vă urez să aveți parte de multă sănătate și tot ce vă doriți să se împlinească! La mulți ani, dragi postași!”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Ne alăturăm acestui gânduri bune cu urările noastre de sănătate, putere de muncă, bucurii și împliniri, poștașilor din Valea Jiului, din județul Hunedoara și de pretutindeni.
« Lucrări la magistrala de apă pe străzile Sălătruc și Șoimilor din municipiul Petroșani (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Județul Hunedoara are un nou prefect: Călin Petru Marian »