Nuntă de pomină cu 350 de participanți! Toți nuntașii au intrat în carantină, iar mirii s-au ales cu dosar penal

Românii care mai au pic de simț de conservare ar trebui să respecte regulile impuse de autorități, și să se izoleze cât de mult pot până la vară. Nu e de stat pe afară. La Iași se bat pe un sicriu, la Oradea fac nunți cu 350 de persoane. Iar apoi se miră că se infectează cu coronavirusul care nu există.

Potrivit procurorilor, în weekend-ul trecut, a avut loc o petrecere de nuntă, la o sală de evenimente din Oradea. În loc să respecte legislația în vigoare, organizatorii petrecerii au invitat peste 350 de persoane să se distreze alături de ei, anunță Observator TV.

Polițiștii au spart distracția, dar, după nuntă, vestea a căzut ca un trăsnet pentru toți invitații. Mireasa a fost depistată cu coronavirus.
Tânăra s-a testat, luni, împreună cu sotul ei, pentru că ar fi vrut să meargă în luna de miere. Rezultatul ei a ieșit pozitiv în timp ce proaspătul soț a ieșit negativ.

Proaspăta noră a fostului adjunct al Poliţiei Bihor, Eugen Boc, farmacistă la Spitalul Municipal Gavril Curteanu din Oradea, a fost confirmată cu Covid-19, luni, și există informații neoficiale și despre alți participanți infectați.

„Potrivit procedurii, toate persoanele vor primi la domiciliu decizia prin care sunt obligate să intre în carantină pentru o perioadă de 14 zile. În ziua a 8-a, au posibilitatea să se testeze şi, dacă rezultatul este negativ, din ziua 9 vor putea ieşi din carantină”, a explicat BIHOREANULUI şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Daniela Rahotă.

S-a declanșat o anchetă epidemiologică, în cadrul căreia tânăra a declarat un singur contact direct, pe soțul ei.

La nunta au participat persoane nu doar din Bihor, ci si din Maramureş. Astfel, DSP Maramureş va primi lista persoanelor și se va ocupa cu transmiterea deciziilor.

Polițiștii au ajuns la sala de evenimente în jurul orei 21.00, când toată lumea se distra copios. Numărul participanţilor era de peste 350, cu 200 mai mult decât cel permis (100 în aer liber şi 50 în spaţii închise).

Deși invitații au întrebat dacă se va respecta numărul legal de persoane și nu vor avea probleme, gazdele au asigurat pe toată lumea că sunt în legalitate. Evident, nu erau.
“La petrecere au fost prezenți 356 de invitați, iar organizatorul nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, informează autoritățile.

Sursa: romani-buni.info