Tratamentul de urmat acasă, în cazul unei forme ușoare de COVID-19. Virgil Musta: ,,Este foarte importantă și chiar obligatorie această izolare”

Specialiștii au propus modificarea legii astfel încât pacienții cu forme ușoare sau asimptomaticii să nu mai fie nevoiți să meargă la spital pentru evaluarea stării de sănătate.

Unul dintre promotorii acestei idei este medicul Virgil Musta. Acesta a declarat că a propus Comisiei Științifice din cadrul Ministerului Sănătății modificare legislației astfel încât pacienții cu COVID care au forme ușoare sau sunt asimptomatici să fie evaluați la domiciliu, de medicii de familie, pe baza unor criterii stabilite deja.

„Urmează să vedem în ce formă va fi hotărâtă această modificare. Eu sunt pregătit să ofer această consiliere platformelor medicale care sunt în legătură cu medicii de familie. Cel puțin la nivelul județului Timiș sunt convins că există deschidere (n.r. din partea medicilor de familie). Recomandarea principala este că zilnic să se țină legătură cu medicul de familie. Că recomandări generale sunt: întărirea organismului cu vitamine, o alimentație bună și respectarea izolării. Este foarte importantă și chiar obligatorie această izolare”, a explicat doctorul Musta.

Medicul timișorean a subliniat că este foarte important că persoanele infectate cu COVID-19 să își păstreze optimismul, teamă de boală putând duce la o agravare a stării de sănătate.

„Am observat că pacienții care sunt foarte fricoși, anxioși sau depresivi au o evoluție mai severă a bolii. Eu recomand că, chiar dacă s-au infectat, să aibă încredere în medicii de familie și în noi specialiștii și să nu fie stresați de boală pentru că în marea majoritate pacienții evoluează bine”, a subliniat doctorul Virgil Musta.

Medicul Virgil Musta a mai arătat și care ar fi simptomele care ar trebui să îl determine pe un pacient cu COVID-19 să meargă de urgență la spital. „Există semne de severitate cum sunt o tușa intensă, reapariția febrei, reactivarea unor simptome care devin intense și senzația de lipsa de aer sau de sufocare. Acestea sunt simptomele ar trebui să ne facă să ajungem urgent la spital pentru a fi evaluați biologic și imagistic pentru că specialiștii să stabilească atitudinea față de pacient în continuare”, a mai declarat Virgil Musta.

Șeful Secției COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a mai declarat că este recomandabil că fiecare familie să aibă acasă un pulsoximetru (aparat de măsurare a saturației oxigenului din sânge). „Anticoagulantul este recomandat la formele ușoare. La asimptomatici nu este cazul”, a mai explicat Musta, care a mai recomandat și vitmaine „zinc, seleniu, vitamine care îmbunătățesc imunitatea organismului”.

ziarulunirea.ro