Provocările pe care le ridică pandemia de coronavirus dar și ancorarea Universității din Petroșani în realitățile cibernetice ale prezentului și viitorului au determinat conducerea instituției academice din Valea Jiului să acorde o atenție tot mai mare proiectelor care vizează digitalizarea activităților derulate în cadrul celor trei facultăți. În acest context se înscrie și finalizarea cu succes a unui proiect prin care, la toate cele trei facultăți componente, au fost organizate și dotate corespunzător spații pentru interacțiunea online cu studenții, începând cu înscrierea acestora pe platforma de admitere și până la gestionarea activităților administrative de pe parcursul anului universitar.
Noile spații de interacțiune online cu studenții au fost deschise oficial joi, 29 octombrie, în prezența rectorului Universității, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, dar și a decanilor de la cele trei facultăți componente: Facultatea de Mine, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, Facultatea de Științe.
”Am reușit să amenajăm în cadrul fiecărei facultăți din structura noastră universitară câte un astfel de spațiu, unde se va desfășura întreaga activitate de admitere și unde pot veni candidați care nu au posibilitatea de a se înscrie online, astfel încât să poată accese de pe aceste dispozitive pe care le punem la dispoziție, portalul de admitere la Universitatea din Petroșani. De asemenea, tot prin intermediul acestui proiect, a fost achiziționat un software care permite achitarea taxelor, atât pentru admitere cât și celelalte taxe școlare, în sistem online. Acest soft este extrem de util pentru că, Universitatea noastră având doar cont în Trezorerie, acest tip de operațiune nu era posibil direct de pe cardul studenților”, a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu.
Noul sistem inaugurat la Universitatea din Petroșani va simplifica întregul proces de admitere, dar va putea fi utilizat și pentru alte activități administrative în relația dintre studenți și universitate, în condiții de siguranță deplină.
Proiectul finalizat de Universitatea din Petroșani are o valoare totală de 190.000 de lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile. Proiectul a demarat în luna aprilie 2020, imediat după declanșarea stării de urgență sanitară și a avut un termen de finalizare de 6 luni,
Instituția de învățământ superior din Valea Jiului are în derulare în prezent alte 4 proiecte de investiții cu bani europeni a cărora valoare totală este de peste un milion de lei.