Deși au existat destul de multe emoții privind însăși posibilitatea desfășurării ediției din acest an a Festivalului de artă fotografică ”Locuri de lângă noi” de la Petroșani, în condițiile incertitudinilor provocate de pandemia de coronavirus, în cele din urmă evenimentul organizat de Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, cu sprijinul Universității de Artă și Design Timișoara și al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, și-a găsit formula de organizare pentru ediția a IX-a. Astfel, așa a remarcat prof.dr. Lavinia Hulea, directorul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, chiar dacă s-a renunțat la atât de apreciatul workshop dedicat fotografilor, chiar dacă s-a renunțat la ”marșul fotografilor” pe străzile Petroșaniului, relația cu artiștii fotografi și publicul iubitor al acestui gen de artă desfășurându-se preponderent în mediul online, punctul culminant al acestui eveniment, vernisajul expozițional cuprinzând cele mai bune lucrări a avut loc, în mod tradițional, la sala de expoziții a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani.
Potrivit prezentării făcute de Lavinia Hulea, peste 60 de lucrări, având ca autori 36 de tineri artiști fotografi, studenți, elevi sau liber-profesioniști din centre universitare precum Petroșani, Timișoara, Cluj, București, Craiova, Sibiu, Tg. Mureș, dar și de la Satu Mare, Sebeș, Vulcan sau Uricani au fost transmise juriului, iar 30 dintre aceste lucrări se regăsesc acum pe simezele galeriei de artă de la CCS din Petroșani. Potrivit evaluării făcute de juriu, au fost stabiliți și laureații ediției din acest an a concursului de artă fotografică, a cărui temă a fost și ea una atipică dar în deplină conordanță cu realității pe care le trăim: ”Locuri din noi”. Astfel, pe locul I s-a clasat Alexandra Gabriele Teodoru (Timișoara), urmată de Andrei Furnea (Cluj-Napoca) – locul al doilea și Horațiu Cristea (Tg. Mureș) – locul al treilea, lista câștigătorilor fiind completată de Alfred Schupler (București) – mențiune. De aprecieri s-au bucurat însă și ceilalți artiști fotografi ale căror lucrări sunt expuse în cadrul expoziției de la Petroșani: Sergiu Vințan, Bianca Nicoleta Marincaș, Andreea Stricatu, Pavel-Silviu Preda, Iuliu Paul Pop, Darius Lova, Miere Rus Cristina, Fanni Koves, Gal Emese, Cristina Petrică, Havadi-Nagy David-Istvan, Lorand Bogdanffy, Alexandru Constantin Ștefănescu, Vlad Marius Doboș, Csibi Laszlo, Mălina Norocea, Mira Marincaș, Olga Gudima, Alexandra Costea, Flavia Alexandra Paiira, Luminița Graur, Andra Roman, Raoul Septilici, Valentin Iaconi, Corina Nicola, Victoria Jager, Bianca Gherghel, Claudiu Cioloca, Alex Ilcău, Bianca Gheorghian și Taisia Burca.
La vernisajul expozițional care a avut loc sâmbătă, 31 octombrie 2020, tot din rațiuni ce țin de restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei, au fost prezenți artiștii fotografi dr. Cristian Groza (profesor asociat la Universitatea de Artă și Design din Timișoara), Raoul Marius Septilici (de la Muzeul Național al Banatului din Timișoara) și prof. Robert Hummel (de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani).
Festivalul de artă fotografică ”Locuri de lângă noi – Locui din noi” demonstrează, așa cum foarte bine remarca și dr. Cristian Groza că și în astfel de condiții vitrege, arta fotografică și arta în general este capabilă să se reinventeze și să aducă în atenția publicului creații spectaculoase și lucrări artistice valoroase. ”Arta este ea însăși o formă de exprimare a adevărului unei experiențe trăite. Iar experiențele trăite sunt cele care ne apropie de adevăr, de aceea este foarte bine că tinerii artiști sau artiștii fotografi în devenire au găsit resursele necesare pentru a prezenta, prin intermediul creațiilor aduse în atenția publicului la această expoziție, trăirile lor personale și adevărul văzut de ei în legătură cu realitățile vremurilor pe care le trăim cu toții. Din acest motiv, îi felicit pe toți cei care au avut curajul de a trimite lucrări și de a-și expune propria viziune asupra pandemiei și a felului în care le-a afectat viața”, a spus prof.dr. Cristian Groza.
Directorul CCS Petroșani, Lavinia Hulea apreciază, la rândul său că, dincolo de bariere și restricții, această formulare nouă a festivalului de la Petroșani a adus, din fericire, și o participare a unor artiști deosebiți din toate colțurile țării. ”Lor, artiștilor care au simțit că trebuie să fie prezenți la festivalul nostru din acest an, le mulțumim în mod deosebit pentru emoționantele povești despre pandemie spuse în imaginile transmise. Pentru noi, este prima ediție în acest format și a fost o provocare, dar ceea ce vedem ne provoacă la mai mult și mai creativ, astfel încât vom face tot posibilul sa răspundem la provocările aduse de vremurile actuale și ne reinventăm ca organizatori de evenimente odată cu tinerii creatori de artă”, a declarat prof.dr. Lavinia Hulea.
Cei care doresc să vadă lucrările din cadrul festivalului de artă fotografică ”Locul de lângă noi – Locuri din noi” de la Petroșani, mai pot face acest lucru în cursul lunii noiembrie, cu respectarea normelor sanitare legale, în fiecare zi de luni până joi, la galeria de artă a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani.