Așa cum au informat reprezentanți ai autorităților județene, în cursul săptămânii viitoare, urmează să fie finalizate lucrările de asfaltare programate pentru acest an pe DJ 709F din zona turistică Parâng – Petroșani.
Astfel, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2020, în intervalul orar 9:00-20:00 circulația va fi oprită pentru toate tipurile de autovehicule, pe tronsonul de drum cuprins între zona de îmbarcare a vechiului telescaun și Complexul Hotelier Rusu, pe acest segment de drum urmând să fie turnat un nou covor de asfalt.
Reprezentanții Complexului Hotelier Rusu precizează, la rândul lor, că accesul clienților în cadrul unității rămâne deschis, însă atrag atenția că în primele două zile ale săptămânii viitoare, acest lucru se va putea face, de la vechiul telescaun, doar pietonal.