În lipsa interesului public pentru valorificarea la potențial maxim a faptului că, în urmă cu mai bine de opt decenii, genialul artist Constantin Brâncuși turna, în Atelierele Centrale de la Petroșani, modulele monumentalei sale lucrări ”Coloana fără de sfârșit” (”Coloana infinitului” cum este aceasta cunoscută în prezent), la inițiativa lui Ovidiu Rizopol, unul dintre cei mai activi brâncușologi contemporani din țara noastră, cu sprijinul voluntar al membrilor Asociației Petro Aqua, a fost realizat un panou de informare turistică în care sunt prezentate elemente esențiale de informare asupra acestui fapt remarcabil din istoria artei universale.
Panoul a fost amplasat în curtea centrului de informare turistică amenajat și îngrijit de voluntarii Asociației Petro Aqua la intrarea într-un alt sit turistic de excepție al Petroșaniului: Peștera Bolii. Pe acest panou, a cărui concepție grafică și informațională aparține aceluiași Ovidiu Rizopol, sunt prezentate câteva imagini de epocă care surprind momentul turnării modulelor Coloanei la Atelierele Centrale din Petroșani, sub coordonarea ing. Ștefan Georgescu-Gorjan, alături de numele tuturor muncitorilor care au lucrat la desăvârșirea acestei creații a marelui sculptor Constantin Brâncuși. Sunt prezentate, de asemenea, informații privind istoricul realizării ”Coloanei infinitului”, o serie de informații de natură tehnică, dar și informații biografice referitoare la autorul lucrării artistice.
”Epuizând, după 83 de ani, orice interval de așteptare ca vreodată în Petroșani, cei responsabili cu imaginea și promovarea fascinantei istorii a Văii, să consemneze într-un fel, cu mijloace specifice peisajului urbanistic, locul unde s-a născut cea mai cunoscută în lume creație a culturii române, Coloana lui Brancuși, Asociația Petro Aqua a conceput și realizat un panou informativ pe care l-am expus la Peștera Bolii (o altă destinație turistică vizitată de numeroși turiști și aflată în grija acestei asociații) în speranța că, astfel, vom mai atenua evidenta lipsa de informare a turiștilor despre minunata creație artistică realizată în 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani”, spune Ovidiu Rizopol.
Acesta explică totodată că efectele acestei inițiative nu au întârziat să apară, cei mai mulți dintre vizitatorii Peșterii Bolii, veniți din toate colțurile țării și din lume, se declară uimiți și, în același timp, deosebit de curioși, de informația că prețioasa creație brâncușiană ce poată fi admirată și după aproape un secol, în toată splendoarea ei, în centrul municipiului Tg. Jiu, a fost de fapt realizată efectiv la Petroșani.
În prezent, dincolo de acest util și necesar panou de informare realizat de Asociația Petro Aqua, singurele semne ale acestei importante realizări din istoria arte universale – realizarea ”Coloanei Infinitului” a lui Constantin Brâncuși – în municipiul Petroșani pot fi văzută pe o placă memorială amplasată undeva într-un colț al clădirii Primăriei din localitate și, secvențial, într-un stand al Muzeului Mineritului. Ceea ce, în opinia lui Ovidiu Rizopol, dar și a altor promotori ai culturii locale, este puțin, mult prea puțin față de cât ar merita și față de câtă imagine pozitivă ar putea aduce Petroșaniului și Văii Jiului acest lucru.