În luna decembrie, așadar, copiii din județul Hunedoara care vor trece pragul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” vor avea bucuria de a primit în dar, de la Moș Crăciun, o carte frumoasă și utilă. Cărțile pe care Moș Crăciun le va aduce copiilor au fost procurate grație generozității unor edituri din țară și din județ.
”Anul acesta Crăciunul va fi sărbătorit într-un mod cu totul aparte, cu mult mai puțină bucurie și cu sufletele mai temătoare. Dar, în ciuda acestor dificultăți care ne pun la încercare, nu-i uităm pe copii, pe cei mai tineri prieteni ai bibliotecii noastre. An de an, Moș Crăciun a fost darnic cu ei atunci când au trecut pragul bibliotecii și ne-am bucurat de fiecare dată că am putut să le facem o surpriză plăcută. Greutățile prin care trecem în acest an nu ne vor împiedica, totuși, să fim și acum alături de copii și să le dăruim cărți care să le aducă un strop de bucurie. Oricât ne-ar fi de greu, Crăciunul rămâne sărbătoarea iubirii, a încrederii, a solidarității și a speranței. Copiii trebuie să fie ocrotiți și ținuți departe de griji și de suferință și, de aceea, Moș Crăciun va fi darnic cu ei și în acest an și, la Biblioteca Județeană, le va aduce cărți care să le fie de folos și să-i bucure”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii judenețe ”Ovid Densușianu”.
Așa cum s-a întâmplat și în alți ani la Biblioteca județeană, și Crăciunul 2020 va purta semnul generozității și al dragostei pentru copii. Astfel, celor mai tineri posesori de permis de bibliotecă le vor fi oferite cărți de la cele mai importante edituri din țară. Acțiunea „Bradul de Crăciun” se va desfășura în perioada 7 – 24 decembrie, când Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii își va întâmpina în fiecare zi tinerii cititori care îi vor trece pragul cu câte o carte pentru fiecare, adecvată vârstei.
”Lansăm, în acest fel, o invitație la lectură, la o călătorie în lumea minunată a cărților din toate domeniile, spre bucuria copiilor. Sperăm că această tradiție, va sădi în inimile copiilor dragostea față de carte, față de lectură, față de universul nesfârșit al cărților. Mulțumim partenerilor noștri: Editura All, Grupul Editorial Art, Editura Astro, Byton, Editura Carminis, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Humanitas, Editura Nemira, Editura Niculescu, Editura Nomina, Editura RAO, Editura Tehno-Art, Grupul Editorial Trei, Editura Univers, Editura Usborne, care au fost atât de generoase și au așezat în sacul lui Moș Crăciun cărți pentru copiii care vor trece pragul bibliotecii”, a mai precizat Ioan Sebastian Bara.