Ministrul Educației Naționale, Monica Cristina Anisie a semnat ordinul de ministru prin care activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal se suspendă pentru perioada 9 decembrie – 23 decembrie 2020.
Ordinul de ministru are la bază Hotărârea Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 57/2020. În această perioadă (9 decembrie – 23 decembrie 2020), activitățile didactice se vor organiza, în continuare, în mediul on-line, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.
În cazul în care activitățile nu se pot desfășura în mediul online, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.
Conform structurii anului școlar 2020-2021, în intervalul 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021 este programată vacanța de iarnă.