Asemeni celor mai multe instituții de cultură implicate în derularea de activități social-culturale și artistice, anul 2020 a fost un an atipic, marcat de piedici și constrângeri, și pentru Casa de Cultură a Studenților din Petroșani. Multe din activitățile programate aici n-au mai putut avea loc, însă cu toate acestea, după cum spune prof.dr. Lavinia Hulea, directorul instituției, 2020 a fost totuși un an plin de tonus și efervescență.
Spre exemplu, numai în ultimele două luni, o serie de activități, dintre cele mai diverse, au fost organizate în cadrul Casei de Cultură a Studenților din Petroșani. În luna noiembrie, cele mai importante au fost următoarele:
- Training de public speaking – un proiect desfășurat online, în data de 18.11.2020, coordonat de Alina Handra, asistent universitar la Facultatea de Inginerie Electrică și Mecanică a Universității din Petroșani, expert formator de competențe antreprenoriale. Proiectul, la care au luat parte 13 studenți, a avut în vedere încurajarea dezvoltării personalității tinerilor și stimularea dezvoltării personale în contextual competițional actual.
- Campionat de jocuri pe calculator (League of Legends, Player Unknown’s Battleground, Counter-Strike: Global Offensive), de asemenea un proiect desfășurat on-line, în data de 20.11.2020, care a constituit o modalitate informală de petrecere a timpului liber, evenimentul bucurându-se de participarea unui număr de aproximativ 30 de student.
- Dezvoltă Valea Jiului! – un proiect hybrid, desfășurat în data de 16.11.2020, atât on-line cât și fizic, în sala de marmură a Primăriei din Petroșani, care a avut drept scop dezbaterea unor idei de dezvoltare a comunității locale: centre de consiliere a tineretului, parcuri pentru persoanele de vârsta a treia, modernizarea locurilor de agreement și a parcurilor, piste de biciclete și centre de închiriere a bicicletelor, promovarea producătorilor locali, hub studențesc, amenajarea unor terenuri pentru baschet, volei, handbal, etc., promovarea Văii Jiului prin acțiuni de genul flashmob, proiecte caritabile, proiecte de dezvoltare personală, etc.
Similar, în luna decembrie, Casa de Cultură a Studenților din Petroșani a derulat, chiar și condițiile speciale impuse de regulile de protecție împotriva infecțiilor cu coronavirus, o serie de evenimente, devenite de tradiție în programul activităților de aici. Directorul instituției, prof.dr. Lavinia Hulea se declară mulțumită de faptul că a reușit să organizeze Salonul de Artă Sacră și Festivalul de Muzică ”Ștelele Tinereții” și este la fel de optimistă că și ultimul eveniment expozițional al anului 2020, Galeria Studențească de Fotografie, va fi vernisată, conform calendarului de evenimente al Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, în data de 21 decembrie 2020.
”În concluzie, apreciez că deși am trecut și noi peste provocările acestui an atât de atipic, am reușit împreună cu studenții iubitori de cultură și artă, cu partenerii de la Universitatea din Petroșani și din alte centre universitare din țară, să păstrăm la cote reale de interes acțiunile noastre care ne definesc activitatea și care au devenit, în timp, puncte de reper în viața culturală studențească și nu numai, din Valea Jiului și din România. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru și le doresc tuturor sărbători fericite la acest final de 2020, cu speranța că anul 2021 va consemna multașteptata revenire la o viață normală, astfel încât să ne putem bucura la maxim inclusiv de frumoasele evenimente care au loc sub egida Casei de Cultură a Studenților din Petroșani”, a declarat prof.dr. Lavinia Hulea.