Potrivit unei informări transmise de deputatul social-democrat Natalia Intotero, parlamentarii PNL au solicitat astăzi în ședința de Plen a Camerei Deputaților retrimiterea la Comisii a proiectului legislativ privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă, un proiect important care prevede stabilirea unor drepturi compensatorii de muncă și de pensionare pentru aceștia.
Demersul nu a avut însă succes, iar proiectul legislativ a fost adoptat cu 269 voturi pentru adoptare, 2 voturi împotrivă și 2 abțineri.
”Liberalii ne spun că vor să continue guvernarea. Însă, deși se laudă cu orice ocazie că sunt alături de personalul medical, PNL demonstrează exact contrariul. Vreau să fac un apel către liberali, precum și către așa numita coaliție „de centru-dreapta”, să respecte oamenii care muncesc pentru binele tuturor. Această manieră josnică cu care PNL își tratează cetățenii o să fie taxată în continuare de români, așa cum s-a întâmplat și la alegerile parlamentare”, a declarat deputatul hunedorean Natalia Intotero.