Vestitori ai Nașterii Domnului, Craii din Valea Jiului umblă on-line cu ”Viflaimul” la Festivalul Crailor de la Lupeni
Sărbătoare a tradițiilor creștine de pe meleagurile Văii Jiului, Festivalul Crailor de la Lupeni s-a mutat anul acesta în mediul on-line, unde cetele de colindători s-au prezentat în fața publicului care, în zilele de 21 și 22 decembrie 2020, pot să-și voteze, tot on-line, favoriții.
Organizat de Primăria municipiului Lupeni în parteneriat cu SC Comexim R SRL Lupeni, Festivalul Crailor s-a bucurat și în acest an, chiar și în condițiile speciale impuse de măsurile de protecție împotriva noului coronavirus, de o participare numeroasă. Craii din Ștefan – Lupeni, Craii ”Vestitorii Domnului”din Bărbăteni, Lupeni, Craii de la Răsărit din Cartierul Viitorului, Lupeni, Craii din Popești, de la Uricani, Craii din Paroșeni (Vulcan) și Craii ”Moștenitorii” din Lupeni s-au înscris și anul acesta la acest inedit festival al tradițiilor de Crăciun din Valea Jiului. În acest scop, colindătorii au pregătit fiecare un program special de prezentare a ”Viflaimului”, filmat pe cont propriu, material care, speră ei, este în măsură să constituie chiar un element în plus în votul pe care-l așteaptă de la public.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, împreună cu toți cei implicați în derularea acestui frumos festival de promovare a tradițiilor de iarnă din Valea Jiului, au ales această formă de desfășurare a evenimentului în acest an, pentru că tradiția nu trebuie întreruptă și mai ales pentru că, de fapt, Festivalul Crailor deschide perioada Sărbătorilor de Iarnă și anunță Nașterea Domnului Iisus Hristos pentru drept-credincioșii din toată Valea Jiului. ”Vreau să le mulțumesc membrilor tuturor cetelor de colindători pentru efortul deosebit pe care l-au făcut pentru a pregăti, fiecare în parte, spectacolul pe care ni l-au prezentat anul acesta, în Festivalul Crailor. Au filmat prin diferite zone frumoase ale municipiului Lupeni și ale Văii Jiului, în munte la Straja sau în grădinile gospodarilor momârlani din zonele rurale ale orașelor din vestul Văii Jiului și au reușit să urce pe You Tube aceste filmări pe care noi le putem vedea și de care ne putem bucura în această seară și nu numai. Vă invit, să vizionați toate trupele de crai și să votați accesând linkul postat la videoclip. Mult succes tuturor! Fie ca cei mai buni păstrători ai frumoaselor tradiții din Lupeni și Valea Jiului să învingă!”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Dacă doriți să vă exprimați opțiunea de vot pentru una din cele 5 trupe de crai din concursul anului 2020 de la Festivalul Crailor, tot ce trebuie să faceți este să urmăriți cele 6 programe de colinde prezentate de participanți, disponibile pe rețeaua de socializare Facebook (inclusiv pe pagina primarului Lucian Resmeriță) sau pe You Tube iar mai apoi, să accesați linkul: https://forms.gle/C5nG7JdQjKW18jt47 În pagina care se deschide, selectați trupa de crai preferată și apăsați butonul ”Trimite” corespunzător. Voturile pot fi exprimate în zilele de 21 și 22 decembrie 2020, câștigătorii urmând să fie anunțați în 23 Decembrie 2020, tot online, inclusiv prin intermediul publicației noastre.
În plus, în cadrul festivalului vă este oferit și un frumos recital cu o colindă interpretată, în afara concursului, de Andreea Ivan și Trupa Liviu Lung din Lupeni.
Primiți colinda din străbuni și bucurați-vă de Sărbători fericite !
« Premii de fidelitate pentru alte cinci ”familii de aur” de la Lupeni (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Surpriză pentru români. Când pică zilele libere anul viitor »