Nu mai puțin de 58 de fotografii, realizate de un număr de 34 de artiști fotografi, sunt prezente pe simezele galeriei de artă de la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, în cadrul ”Galei studențești de fotografie”, care încheie anul cultural 2020 de la acest așezământ cultural din Valea Jiului, constituind în același timp un pasaj de trece către anul cultural 2021.
Astfel, în perioada 22 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, CCS Petroșani expune pe simeze o serie de 58 de fotografii care explorează următoarele teme: portrete / autoportrete și lumini de iarnă. Lucrările sunt realizate de studenți ai Facultății de Artă și Design a Universității de Vest din Timișoara, ciclul de studii de licență și master, de studenți ai Universității de Artă din Târgu-Mureș, de membri ai IRIS PHOTO Club din Timișoara (studenți și absolvenți) și de reprezentanți ai caselor de cultură ale studenților din țară (Petroșani, Sibiu).
Deși nu a avut caracter de competiție, manifestarea culturală s-a bucurat de un interes deosebit din partea creatorilor de artă fotografică, un număr de 34 de tineri numărându-se între expozanții din acest an. Este vorba despre: Adijan ONCU, Alexandra COSTEA, Sergiu VINȚAN, Alexandru MĂCIUCĂ, Alexandru ȘTEFĂNESCU, Amalia GAIȚĂ, Attila GOMBOS, Attila GASPAR, Beatrice HAȚEGAN, Bianca PETRIȘOR, Botond MAGYARI, Camelia POPESCU, Cristian Radu TANTA, Cristina MIERE RUS, Darius BUSTA, Denisa GIUGLEA, Diana BECHERU, E.O. SANDOR, Flavia PARIIA, Istvan KOVACS, Luca MIXICH, Csaba MOLNAR, Pavel-Silviu PREDA, Szilvia KOMESZ, Andrada Maria USVAT, Szabolcz VERESS, Stefan MARIA, Andrada DAMIANOVSKAIA, Georgiana FEIDI, Sergiu JEREB, Alexandra-Gabriela TEODORU, Miruna BOARI, Gabriel BARTOK, Szofia JANKA.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul de timp menționat, în zilele lucrătoare, cu o programare prealabilă și cu respectarea normelor de protecție sanitară.