Cu toate că se revendică drept un partid de tip nou, european, care dorește impunerea profesionalismului în domenii cheie ale vieții sociale din România, pe surse (demne de toată încrederea) ne parvine informația că USR, un partid care a obținut la ultimele alegeri un rușinos scor de sub 2% în municipiul Lupeni, solicită acum Inspectoratului Școlar Hunedoara atribuirea politică a unor posturi de conducere la nivelul unităților școlare din municipiul Lupeni.
Potrivit surselor noastre, vizate sunt Școala gimnazială nr.3 și Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”, două unități de învățământ conduse în prezent de manageri cu rezultate notabile, respectați în colectivul profesoral și apreciați la nivelul administrației publice locale. De altfel, chiar cu puțin timp înainte de finalul anului 2020, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță aprecia într-un interviu acordat instituțiilor media din Valea Jiului, rolul determinant pe care managerii grădinițelor, școlilor și liceelor din municipiul Lupeni l-au avut în realizarea și depunerea unor proiecte de modernizare a sectorului educațional din Lupeni, prin utilizarea unor fonduri europene la nivel record în întreaga istorie a acestei localități.
Spre exemplu, putem aminti aici faptul că la Școala Gimnazială nr. 3, prof. Victor Malageanu a contribuit, în calitate de director, fundamental în atragerea de fonduri europene împreună cu Administrația Publică Locală din Lupeni, aducând investiții de peste 10 milioane lei noi pentru reabilitarea totală a unității școlare, investiții care includ și construirea unei noi săli de sport, contractul de finanțare pentru acest obiectiv fiind deja semnat. De asemenea, tot sun conducerea acestuia, unitatea de învățământ a obținut rezultate școlare și extrașcolare deosebit de importante atât pentru unitatea de învățământ cât și pentru oraș și a reușit să păstreze un colectiv unit, profesionalismul managerial al profesorului Victor Malageanu lăsându-și puternic amprenta asupra rezultatelor obținute de unitatea de învățământ.
Similar, este cunoscut faptul că Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni este o unitate de învățământ de elită în județul Hunedoara și nu numai, ocupând un loc fruntaș in județ dar și la nivel național, în primul rând prin rezultatele școlare foarte bune obținute de elevii care studiază aici, datorită nivelului educațional de înaltă calitate și condițiilor de învățământ foarte bune de care au parte. În ultimii 12 ani, de când Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” este condus de prof. Daniel Ianoși, unitatea de învățământ a obținut numeroase aprecieri și calificative la cel mai înalt nivel, de la Ministerul Învățământului și Inspectoratul Școlar Hunedoara pentru rezultatele foarte bune obținute de manager și întregul colectiv de profesori. Reamintim că în timpul mandatului de director al prof. Daniel Ianoși au fost semnate cele mai multe contracte de finanțări din fonduri europene pentru investiții. Spre exemplu, putem aminti aici ce investițiile de la Școala Gimnazială nr. 1 în valoare de 19 milioane lei și de la Școala Gimnazială nr. 2 de peste 4 milioane lei (ambele unități fiind componente ale structurii Liceului Teoretic ”Mircea Eliade”). De asemenea, au fost atrase fonduri europene pentru achiziționarea de tablete, dezinfectanți precum și a tuturor materialelor igenico-sanitare necesare pentru desfășurarea în condiții normale a activității didactice în toate unitățile de învățământ care aparțin de acest liceu, pentru evitarea răspândirii infectării cu coronavirus.
În fața unor astfel de recomandări le activității unor manageri dedicați, un gest de simplă normalitate ar fi prelungirea mandatelor acestora la conducerea unităților de învățământ pe care le conduc. Pentru cei mai mulți dintre lupeneni, echipa de manageri și profesori de pe raza municipiului Lupeni merită respectul și aprecierile tuturor pentru eforturile depuse și rezultatele obținute, iar imixtiunea unor politicieni nevalidați în această localitate de votul majoritar al cetățenilor în actul educațional sfidează orice închipuire și descalifică ”bunele intenții” ale unui partid care, la nivel declarativ, dezavuează astfel de atitudine.
Puțin respect, domnilor politicieni ! Măcar pentru școală, pentru sănătate și pentru cultură !